†) Sf. Cuv. Eftimie cel Mare; Sf. Mc. Eusebiu; Sf. Mc. In, Pin și Rim

1. Cuviosul Părinte Eftimie era de neam din cetatea Melitina Armeniei şi s-a născut în anul 377 din părinţi binecredincioşi, Pavel şi Dionisia, fiind născut din făgăduinţă şi primind, la botez, numele de Eftimie, care, în limba greacă, înseamnă ,,veselie”.

După moartea tatălui său, mama sa l-a încredinţat fratelui ei, care era preot, iar acesta l-a dus la episcopul Armeniei, care l-a crescut cu dragoste, punându-l să înveţe de la dascăli de seamă şi rânduindu-l, de copil, printre slujitorii Bisericii. Deci, deprinzând bine Sfintele Scripturi, viaţa curată şi toată învăţătura credinţei, la vreme potrivită a fost făcut preot, iar episcopul i-a dat în seamă grija mănăstirilor şi a schiturilor din toată mitropolia Armeniei.

Tropar

Glasul 4

Veseleşte-te pustiu care nu rodeai, bucură-te ceea ce nu aveai durere; că bărbatul doririlor Duhului ţi-a înmulţit ţie fii, sădindu-i cu dreapta cinstire de Dumnezeu şi hrănindu-i cu înfrânarea, spre împlinirea faptelor bune. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumne­zeule, mântuieşte sufletele noastre.

Fiind el de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim şi, închinându-se la Sfintele Locuri, s-a sălăşluit acolo, aproape de Ierusalim, într-o mănăstire numită Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist, care a devenit sfătuitorul său de o viaţă şi de un gând. Şi, înţelegând ei că nu pot fi izvor de har pentru alţii decât sfinţindu-se mai întâi pe ei înşişi, au alergat împreună la adâncul însingurării de lume, cautând să se facă mai întâi ei plăcuţi şi apropiaţi ai lui Dumnezeu.

Drept aceea, după cinci ani au ieşit din Fara şi au mers de s-au sălăşluit într-o peşteră din râpa unui munte din pustie, către Iordan. Şi au locuit acolo mulţi ani, în viaţă aspră de sihaştri, trudindu-şi neîncetat trupul şi dorind a vorbi în linişte cu Dumnezeu prin rugăciune, aducând astfel sufletului lor hrana duhovnicească întru răbdare, bunătate şi gând smerit. Iar, din nevoinţa aceasta, a primit marele Eftimie de la Dumnezeu harul Sfântului Duh, darul facerii de minuni şi al prorociei.

Deci, când a binevoit Dumnezeu, au fost descoperiţi de nişte păstori. Şi au început a veni la ei mulţi care se lepădau de lume. Şi au întemeiat mănăstire de obşte şi lavră de sihaştri, că mulţi auzind pe fericitul Eftimie, nu voiau să se îndepărteze de locul unde era el. Şi mulţi îl căutau şi îl împresurau, iar bolnavii aşteptau tămăduire. Însă el dorea a fi mai mult cu Dumnezeu, prin liniştea rugăciunii în pustie.

De aceea, luând pe ucenicul său Dometian, a ieşit din chilia sa şi a venit în munţii dinspre Marea Moartă. Şi, găsind o fântână cu apă, a ridicat chilii şi a rămas acolo o vreme. Dar şi acolo, văzându-se împresurat de mulţime, s-a întors la chilia sa, la Cuviosul Teoctist. Şi era în pustie toată săptămâna, iar sâmbăta şi Duminica se întâlnea cu cei care-l căutau, şi multe fapte şi semne minunate a lucrat Dumnezeu prin el.

Cuviosul Eftimie era cunoscut şi cinstit chiar şi de cei trei mari îndrumători ai vieţii pustniceşti din vremea lui: Simeon Stâlpnicul, Sava cel Sfinţit şi Teodosie din Palestina; şi toţi patru apărau dreapta credinţă statornicită la Sinodul din Calcedon (451), vorbind împotriva ereticilor din vremea aceea, mai ales împotriva monofiziţilor.

Iar fericitul Eftimie a întors la dreapta credinţă chiar şi pe împărăteasa Evdochia (†460), care căzuse şi ea în rătăcirea lui Eutihie. Şi s-a sfârşit acest Sfânt și mare Părinte, prorocind că doi dintre ucenicii lui, anume Ilie (494-516) şi Macarie (544-552, 564-574), vor fi patriarhi ai Ierusalimului, lucru care s-a întâmplat întocmai.

N-a căutat niciodată vreo mărire omenească, ci toată viaţa a rămas un simplu iubitor de străini şi un îndrumător de sihaştri. Astfel a adormit în Domnul la 20 ianuarie, în anul 473, fiind cinstit de atunci în toată Biserica Ortodoxă la aceeași dată.

Astăzi, părţi importante din moaştele sale se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră şi Iviron din Muntele Athos, dar şi în alte locaşuri ale lumii creştine.

2. Sfinții Mucenici Vas și Eusebiu au pătimit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Erau senatori și oameni bogați. Au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos și au primit sfântul botez. Fiind de față în Nicomidia în momentul când Episcopul Teopempt a pătimit și mărturisind și ei că sunt creștini, au fost supuși supliciilor împreună cu cinci slujitori ai lor, primind în cele din urmă cununa muceniciei.

3. Sfinții Mucenici In, Pin și Rim, de neamul lor dintr-o ţară de la miazănoapte, fiind prinşi de barbarii închinători la idoli, au fost duşi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheţare.

Deci sfinţii au fost legaţi de nişte stâlpi, înfipţi în apa unui râu. Şi era iarnă. Apa a îngheţat ajungând nemişcătoare ca şi trupurile nemişcate ale sfinţilor. În acest chip şi-au sfârşit viaţa şi şi-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente