Slujire arhierească la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia

Vineri, 6 decembrie 2013, când Biserica Ortodoxă l-a cinstit pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

Din soborul slujitor au făcut parte și preacuviosul părinte Arhimandrit Rafail, Exarhul Mănăstirilor din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, preacucernicii părinți consilieri Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu și Nicușor Silviu Dascălu, părinți stareți, preoți și diaconi.

În cadrul Sfintei Liturghii a hirotonit întru preot pe diaconul Ionuț Florinel Seimeanu pe seama Parohiei Mihai Viteazu, Protopopiatul Călărași, potrivit sf-esc.ro. În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a vorbit despre viața și minunile Sfântului Ierarh Nicolae, cel numit „Chip al blândețelor”, despre prezența în viața noastră a Sfântului Ierarh și ajutorul pe care-l primim de la Dumnezeu în rugăciunile pe care le facem Sfântului Nicolae.

Chiriarhul locului a acordat Ordinul „Crucea Sloboziei, în Grad de Cavaler” domnului primar al municipiului Slobozia, Alexandru Stoica și domnului Alexandru Potor, Președintele GAL-urilor din România și Președintele GAL Dunărea de Jos, pentru lucrarea pilduitoare în folosul comunităților parohiale. După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop a binecuvântat credincioșii prezenți la slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente