Slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Eftimie Luca

La Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman a avut loc astăzi, 2 mai, o slujbă de pomenire pentru Înaltpreasfințitul Părinte Eftimie Luca, cu prilejul împlinirii a șase luni de la mutarea sa la cele veșnice.

Potrivit epr.ro, slujba a fost oficiată, după Dumnezeiasca Liturghie, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul s-a rugat pentru înaintașul său care a păstorit pe scaunul vlădicesc vreme de 38 de ani. Cei prezenți s-au deplasat apoi la mormântul ÎPS Eftimie, unde, după rostirea rugăciunilor specifice, ÎPS Ioachim a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat personalitatea ierarhului și activitatea împlinită de vrednicul său înaintaș pe scaunul vlădicesc de la Roman de-a lungul celor aproape patru decenii de arhierie.

La final, credincioșilorși pelerinilor prezenți, le-au fost împărțitepachete cu alimente.

Comentarii Facebook


Știri recente

Programul slujirii ierarhilor de Izvorul Tămăduirii

De sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Efrem,…