Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul Bucureștilor. Din 1774, de când sfintele sale moaște străjuiesc cetatea lui Bucur de pe Dealul Patriarhiei, pelerini de pretutindeni, nu doar din țara noastră, vin și i se închină. Dacă în timpul unei zile obișnuite trec prin fața raclei câteva sute de persoane, în pelerinajul organizat cu ocazia prăznuirii sale, sfintele sale moaștele îi sunt venerate de mai mult de jumătate de milion de pelerini. Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955, datorită patriarhului Justinian Marina, cultul său a fost generalizat în toată țara.
Fie din respect pentru tradiția veche de peste 200 de ani, fie pentru a se pocăi și curăța sufletește ori a primi de la moaștele făcătoare de minuni vindecarea bolilor trupești, pelerinii care stau la rândul ce îi ține în picioare câteva ore bune – uneori chiar în frig și ploaie – pleacă ușurați, senini, luminați și îndreptați prin rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Dimitrie cel Nou, după cum recunosc mulți dintre ei. Pelerinajele închinate Sfântului Dimitrie cel Nou depășesc cinstirea acordată în mod obișnuit moaștelor sfinților, iar bucureștenii îl cinstesc și ca ocrotitor al lor. Și nu de puține ori mantia sa păstorească, ruptă și ponosită, a fost un scut împotriva dușmanilor sau a intemperiilor.
Ciumă și secetă
Așa s-a întâmplat în timpul epidemiei de ciumă bubonică ce a avut loc în Țara Românească în anii 1813-1814, numită și „ciuma lui Caragea” (pe atunci era domnitor Ioan Gheorghe Caragea). Bucureștiul, cel mai afectat oraș, avea câțiva zeci de morți zilnic. Văzând că boala nu contenește și se răspândește tot mai mult, la cererea domnului, călugării de la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde se află astăzi Palatul patriahal, au scos moaștele Cuviosului Dimitrie din Catedrală și au ocolit orașul în procesiune, citind rugăciuni prin care implorau ajutorul Sfântului în oprirea ciumei. Drept răsplată pentru ajutorul invocat, epidemia a scăzut în intensitate, locuitorii Capitalei reușind să scape de cumplita plagă.
Sfântul Cuvios Dimitrie a răspuns rugăciunilor credincioșilor și pe timp de secetă, când sub domnia lui Grigore Ghica, pe la 1827, în Muntenia, lipsa apei făcuse ravagii mari în agricultură. Se știe că moaștele nu erau scoase din biserică decât în cazuri excepționale. Seceta năpraznică a făcut ca racla Cuviosului păstor să fie din nou scoasă și purtată de preoții Catedralei pe umeri, în procesiune prin oraș. „După ce au ocolit câteva străzi (preoți și credincioși cu racla având trupul Sfântului), când sosiră în capul Podului Mogoșoaiei, începu să plouă. Vodă și boierii și norodul care erau după Sfânt fură udați până la piele. Și ploaia a ținut trei zile, cu mici întreruperi”, spune în memoriile sale colonelul Dimitrie Pappazoglu, care a luat parte la această procesiune, impresionat și el de ajutorul prompt primit de la Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Dimitrie.
Holera și comunismul
Peste doar patru ani, în 1831, bucureștenii au venit din nou să-și plece picioarele în fața ocrotitorului lor. De data aceasta era vorba de holeră. Președintele Divanului Țării Românești era pe atunci generalul Pavel D. Kiseleff. La cererea lui, în data de 15 septembrie, moaștele Sfântului au fost duse pe câmpia Filaret, unde, în prezența autorităților militare ruse – generali și ofițeri – a preoților și credincioșilor care nu părăsiseră orașul, mitropolitul și călugării au făcut rugăciuni pentru încetarea urgiei. „Din ziua aceea și până la începutul lunii octombrie – ne spune tot colonelul D. Pappazoglu – a scăzut repede numărul morților, care până atunci atinsese 160 pe zi”.
Regimul comunist a fost un dușman al Sfântului Dimitrie cel Nou. Se dorea mutarea Catedralei și a Reședinței Patriarhiei. Abandonarea acestei intenții de către autorități, într-un mod inexplicabil, se poate pune și pe seama ajutorului Sfântului Cuvios Dimitrie. Nicolae Ceaușescu a făcut mari presiuni asupra patriarhilor, Iustin și Teoctist. S-au propus mai multe variante pentru o nouă reședință: Văcăreștiul, Mănăstirea Cernica sau Căldărușaniul. Îl deranja pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie. De pildă, în 1989, Ceaușescu a fixat pe 27 octombrie, de ziua praznicului Sfântului Dimitrie cel Nou, o sesiune a Marii Adunări Naționale. Având justificare politică, s-a dorit mutarea întregului pelerinaj de pe Dealul Patriarhiei. Deși supus presiunilor și amenințărilor, vrednicul de pomenire patriarhul Teoctist nu a mutat departe moaștele Sfântului, ci la Biserica „Sfântul Nicolae – Vlădica”, în vecinătatea Catedralei patriarhale. La două luni distanță, Ceaușescu a căzut.
„Au lovit în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât și în credința și interesele Poporului Român”
Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului, a mai fost luat odată din Catedrală împotriva voii sale. Se întâmpla în 1918, în timpul ocupației germane, din timpul Primului Război Mondial. Un pluton de soldați bulgari, care erau aliați ai nemților în acel moment, venind într-o seară cu o mașină, au pătruns în Catedrală și au luat pe ascuns moaștele Cuviosului, încercând să plece cu ele în Bulgaria. Se știe că Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut în satul Basarabi, de la sud de Dunăre, în timpul dinastiei românești a Asăneștilor. Venind în România, prin voia sa, în 1774, moaștele au fost aduse de generalul rus Petru Saltacov, pentru a nu fi profanate de turcii care ocupaseră teritoriul bulgar. Sfântul i-a înmuiat inima bogatului și influentului boier român, Hagi Dimitrie, care l-a rugat pe evlaviosul general rus să nu ducă sfintele moaște în Rusia, ci să le lase în București. De atunci, Sfântul Dimitrie nu a mai dorit să plece.
Tentativa de furt a bulgarilor s-a petrecut în februarie 1918. Clopotele Mitropoliei au dat alarma, însă deja moaștele Cuviosului fuseseră răpite. Temându-se de o răscoală, autoritățile germane au intervenit imediat. Mareșalul August von Mackensen, guvernatorul militar al României ocupate, a ordonat capturarea făptașilor și restituirea sfintelor moaște. Acesta, la câteva ore după dispariție, a primit din partea mitropolitului Conon al Țării Românești o scrisoare cu următorul text:
„Excelența Voastră,
Avem marea durere sufletească de a vă aduce la cunoștiință că astănoapte, 17/4 (n.r. februarie) ale curentei, s-a jefuit Biserica Catedrală a Sfintei Noastre Mitropolii, ridicându-se cu forța Sicriul cu Moaștele Sfântului Cuvios Dumitru, dimpreună cu toate odoarele ce se aflau într-însul. Faptul s-a întâmplat cu o trupă de ostași bine înarmați, prezentându-se aproape la orele 2 noaptea și operând până la orele 3-4, mai întâi au înlăturat pe sergentul de serviciu din curte, ținându-l la o parte și, servindu-se de instrumente puternice, au forțat ambele uși ale Bisericii Catedrale, apoi au spart geamurile de la intrare, au năvălit spre altar, au ridicat cu forța prețiosul Sicriu cu Sfintele Moaște, cu tot ce se afla acolo; după care au plecat din Biserică cu toate cele jefuite, și s-au transportat cu totul la automobilul pe care-l aveau îndosit și anume pregătit și plasat jos în dosul Mitropoliei, pe o stradă laterală și întunecoasă; și astfel automobilul a dispărut, încotro nu se știe.
Prin această nemaipomenită și nocturnă jefuire a Catedralei Sfintei noastre Mitropolii, s-a comis cel mai odios fapt de către un număr de până la 20 de soldați (bănuiți bulgari) înarmați, care, după un plan anume pregătit, prădând Biserica, au lovit atât în interesul Bisericii noastre Ortodoxe, cât și în credința și interesele Poporului Român, carele nu poate fi vinovat cu nimic.
Deci, Excelența Voastră, cu mare durere sufletească aducându-le acestea la Înaltă-Va cunoștință, și în credința că Biserica și Religiunea Ortodoxă sunt protejate prin toate Tratatele de la Haga, etc. și cunoscând înaltele sentimente ale Majestății Sale Împăratul Germaniei, Noi vă rugăm stăruitor ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune reînnapoierea Sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor, ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dumitru fiind însuși Patronul Capitalei București.
Al Excelenței Voastre, cu tot dinadinsul rugător pentru interesele Bisericii noastre, dorindu-Vă de la Dumnezeu sănătatea și pacea așteptată de către toată lumea îndurerată.
Conon, Mitropolit Primat.”
„Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni”
„A doua zi, dis de dimineață, se răspândi ca fulgerul, prin toate mahalalele, știrea cea senzațională și un curent electric străbătu populațiunea” – notează Constantin Bacalbașa în Capitala sub ocupație. Pe dată, miile de oameni – mai ales femei – porniră în cete către Deal. „La un moment poliția a trebuit să intervie spre a liniști și a imprăștia poporul. I s-au dat făgăduieli solemne că Sfântul va fi readus la Mitropolie. Exista o legendă în populația bucureșteană că, atunci când Sfântul – pentru cuvinte tainice – nu vrea să fie ridicat la sfeștanii aducătoare de ploaie sau altele, se lăsa greu. Și atunci nici o putere omenească nu-l poate urni din loc. Mirarea era, prin urmare, cum de s-a lăsat Sfântul ridicat și nu s-a lăsat greu”. Vasile Th. Caulicov consemnează în jurnalul său: „Populațiunea credincioasă a primit știrea cu o revoltă mai mare decât cea a pierderei Dobrogei; populația cealaltă, a primit știrea cu glume. (…) Azi, oamenii răi de gură pe care i-am auzit vorbind spuneau: „Dacă s-a lăsat el să-l ridice bulgarii, ducă-se!””. Dar n-a fost așa.
La două zile după furtul de la Mitropolie, generalul Zach, comandant al județului Vlasca XI, îl informa pe prefectul aceluiași județ, într-o scrisoare în limba franceză:
„Domnule Prefect Moldoveanu,
Moaștele Sfântului Dumitru într-un sicriu măreț de argint au fost furate de bulgari dintr-o biserică din București, pentru a fi transportate cu un automobil în Bulgaria. Ajungând la Călugăreni, au schimbat aici automobilul cu o mică căruță cu cal, pentru a șterge urmele lor. Este meritul aghiotantului meu, d. Rhefeld, că a descoperit acest schimb. Din ordinul meu, Rhefeld a fost trimis într-un automobil cu soldați armați pe calea Bucureștiului, spre a opri hoții. În dreptul satului Daia, el a găsit căruța căutată, însoțită de soldați bulgari foarte armați. Rhefeld a oprit transportul, care se da drept bagaj al unor ofițeri bulgari, arătându-le revolverul. Bulgarii s-au supus situațiunii. Rhefeld a adus sicriul la Giurgiu și depus la cartierul generalului Zach, unde a fost păzit de un ofițer și soldați armați până la 19 Februarie, în care zi sicriul a fost dus cu automobilul, însoțit de o puternică gardă de soldați germani înarmați, la București. După părerea mea, evenimentul merită să fie însemnat mai târziu în istoria religioasă a României. Vă rog a lua notă de meritele dlui. Rhefeld.
Primiți, Domnule, salutările mele sincere,
Zach General al Bavariei și Comandant al județului Vlasca XI”.
Documentele Mitropoliei menționează bucuria cu care locuitorii Bucureștiului au întâmpinat revenirea moaștelor în Capitală. „Sfântul a fost primit la bariera Bellului de mii de bucureșteni, de s-au îngrozit și nemții. În fruntea lor se aflau mitropolitul, arhierei, preoți și călugări. S-au făcut rugăciuni de mulțumire înaintea bisericii, după care racla cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie a fost așezată la locul de unde, cu trei zile în urmă, cu necinste a fost luată. A urmat un mare pelerinaj al bucureștenilor care a durat o lună.”
Prăznuit de toți românii, din anul 1955
Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). În anul 1955, constatând marea cinstire a Sfântului Cuvios Dimitrie în evlavia românilor din întreaga țară, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cultului său în întreaga Biserică Ortodoxă Română, stabilindu-i ca zi de prăznuire 27 octombrie, a doua zi după sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Această hotărâre sinodală, primită cu mare bucurie de credincioși, a fost și un act de curaj al patriarhului Justinian față de intenția edililor atei ai orașului, care, incomodați de prezența zilnică și în număr mare a bucureștenilor pe Colina Mitropoliei, la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, căutau să-l mute din Catedrală. (Articol semnat de George Aniculoaie și publicat în „Ziarul Lumina” din 25 octombrie 2013)
