„Sf. Cuvios Paisie a fost dragoste întregă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele” | Hram la Schitul Sf. Nicolae din Giurgiu

Sfântul Paisie sărbătorit la Schitul Sfântul Nicolae din Giurgiu

În ziua de cinstire a Sfântului Paisie Aghioritul, miercuri 12 iulie 2017, biserica Schitului Sf. Nicolae şi-a cinstit cel de-al doilea ocrotitor, informează site-ul oficial al Eparhiei Giurgiului.

Manifestările religioase au debutat încă de marți seara, în ajunul hramului, de la ora 18:00, prin oficierea slujbei de Priveghere, oficiată de un sobor de slujitori, condus de părintele Arhim. Teodor Șerban, Vicar Administrativ al Episcopiei Giurgiului și stareț al Mănăstirii Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia, județul Giurgiu.

Sfântul Paisie avea abilitatea să pătrundă în sufletele oamenilor şi să le odihnească”, a subliniat Părintele Arhim. Teodor Șerban, în cuvântul rostit la slujba privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, la Schitul „Sf. Nicolae” din Giurgiu.

De asemenea, Preacuvioșia Sa a spus că „sărbătoarea Sfântului Paisie ne oferă posibilitatea de a depăşi obstacolele care ne înconjoară şi circumstanţele dificile pe care le trăim. Sf. Cuvios Paisie a fost dragoste întregă pentru Dumnezeu şi pentru aproapele”.

A doua zi, în ziua sărbătorii Sfântului Paisie Aghioritul, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, condus de părintele Puflea Nicușor, Protoiereu al Protopopiatului Giurgiu.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protoiereu a vorbit în omilia sa despre viațși minunile Sf. Cuvios Paisie Aghioritul, ocrotitorul asezământului monahal giurgiuvean.

În continuare, părintele Protos. Nicolae Matei, egumenul schitului, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei sărbători, părinților, și tuturor celor care au asistat la Sfânta Liturghie.

***

Sfântul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai cunoscuțși iubiți sfinți ai secolului al XX-lea. În zilele de 03 şi 04 iunie 2015, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s‑au desfăşurat lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care, între hotărârile sale, a adoptat şi înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2016, a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, canonizat de Patriarhia Ecumenică în luna ianuarie a anului 2015, cu ziua de pomenire la 12 iulie.

 

Comentarii Facebook


Știri recente