Sf. Antim Ivireanul – Un Ierarh misionar și Martir (evocări)

La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent volumul Sfântul Antim Ivireanul – Un Ierarh misionar și Martir (evocări).

După cum aflăm din Nota editorială, „Studiile pe care le însumează acest volum, în număr de 12, au ca scop prezentarea activităţii misionare a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, aşa cum au creionat-o teologi, istorici bisericeşti şi profesori renumiţi, precum Pr. Nicolae Şerbănescu, Pr. Ioan Rămureanu, Teodor M. Popescu, Alexandru Elian sau Nicolae Iorga. Ele scot în evidenţă trăsăturile Sfântului Mitropolit Antim de apostol şi mucenic al dreptei credinţe, de patriot şi ierarh destoinic, de luptător pentru Ortodoxie şi apărător al drepturilor Bisericii române strămoşeşti, de sfă­tuitor şi îndrumător pentru preoţii şi duhovnicii din vremea sa, precum şi de mucenic şi mărturisitor al dreptei credinţe. Toate sunt mărturii vii ale personalităţii remarcabile a Sfântului mitropolit şi ale admiraţiei si cinstirii de care s-a bucurat încă dinainte de canonizarea sa”.

Volumul poate fi cumpărat de la de laLibrăria Cărţilor Bisericeşti(Intr. Miron Cristea nr. 6), MagazinulOrtodoxia(Calea Victoriei nr. 45, lângă bisericaKreţulescu), GaleriileCuvântul Vieţii(Calea Victoriei, Nr. 28), MagazinulLibrăria Ortodoxă(B-dul Regina Maria, Nr. 1) sau prin comandă pe internet la adresa[email protected]

Comentarii Facebook


Știri recente