Seară duhovnicească în Protoieria Piteşti

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, prin Biroul de catehizare din cadrul Protoieriei Piteşti, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu“ – Piteşti, a organizat luni, 17 noiembrie, o seară duhovnicească cu titlul „Postul Naşterii Domnului Iisus Hristos – bucurie şi folos duhovnicesc“, informează “Ziarul Lumina”.

Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu“ din Piteşti. Participanţii au avut bucuria de a audia în deschidere cântări specifice perioadei Postului Crăciunului interpretate de psalţii Grupului „Ghelasie Basarabeanul“ condus de diac. prof. Robert Sorescu. Pr. prof. univ. dr. Vasile Sorescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“ din Piteşti a vorbit celor prezenţi despre folosul duhovnicesc al postului: „Toţi creştinii, în acest post al bucuriei Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, trebuie să-L întâmpinăm cum se cuvine pe Mântuitorul nostru, Cel care a primit din partea Dumnezeului Tatăl cel ceresc misiunea de a veni pe pământ şi de a lua chip de om, pentru a restabili legătura omului cu Dumnezeu, pierdută prin păcatul părinţilor noştri Adam şi Eva. Acesta este începutul mântuirii, planul cunoaşterii Domnului, pe care se cuvine să-l aşteptăm cu post, cu bucurie şi curăţire sufletească, cu Spovedanie şi Împărtăşanie, cu credinţă şi rugăciune, renunţând la răutate, la mândrie, la minciună, la bârfă, ură şi ceartă, precum şi la orice alt păcat distrugător de suflet“. În încheiere, Grupul de psalţi „Ghelasie Basarabeanul“ a interpretat Balada Sfinţilor Brâncoveni. Au participat, alături de credincioşi din cuprinsul întregii protoierii, părintele protopop Ciprian Constantin Vuţan, părintele prof. dr. Dumitru Codruţ Scurtu, inspector responsabil de cateheză, preoţii implicaţi în activitatea catehetică din cadrul protoieriei şi profesori de religie din Piteşti.

Comentarii Facebook


Știri recente