Sănătate pentru sate: Asistenţă medicală gratuită pentru 150 de persoane din Valea Plopului

Caravana Sănătate pentru sate a ajuns sâmbătă, 25 iunie 2016, în localitatea Valea Plopului, jud. Prahova. Punctul de lucru a fost amenajat la cabinetul medical al Căminului pentru persoane vârstnice din localitate. Aici, peste 150 de pacienți au fost consultați, sâmbăta aceasta, de medici specialişti în pediatrie, psihiatrie pediatrică, diabetologie, ecografie, EKG, cardiologie, stomatologie, psihiatrie, psihologie, kinetoterapie, recuperare, medicină internă, oncologie, gastroenterologie, reumatologie etc.

Caravana Sănătate pentru sate a avut grijă şi de pacienţii imobilizaţi la pat, precum şi de vârstnicii greu deplasabili, deoarece au fost organizate echipe mobile, formate din medici şi voluntari, care s-au deplasat la casele acestora pentru a le acorda asistenţă medicală gratuită.

Plecând din Bucureşti, cu binecuvântarea Părintelui Ciprian Grădinaru de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, am fost oaspeţi la Valea Plopului, la căminul de bătrâni. În acest context, pe lângă obişnuitele puncte de consultaţii de specialitate, am organizat şi o echipa mobilă care a consultat la pat persoanele netransportabile. Ca de fiecare dată, am încercat să ajutăm cât mai mult, mai ales pe semenii noştri aflaţi la depărtare de serviciile medicale de baza. Dacă misiunea noastră s-a îndeplinit nu vom aflăa imediat, dar suntem siguri că parteneriatul dintre Biserică şi medici va aduce cât mai multă alinare celor în suferinţă trupească, dar şi duhovnicească, spune Dr. Radu-Cristian Tudose, medic de familie.

La această etapă a campaniei, echipa de voluntari a avut în dotare trei ecografe.

Profesorul de recuperare medicală Cristina Gorgonetu şi-a exprimat bucuria de a se afla într-o comunitate mică, dar bogată spiritual:

Am revenit la Valea Plopului, o locaţie de suflet, un loc minunat unde suferinţa este alinată de puterea credinţei. Au fost consultaţi pacienţi de toate vârstele, cu probleme diverse. De asemenea, copiii însă s-au aflat în atenţia noastră; pentru ei vom reveni oricând.

Medicii au consultat peste 150 de persoane şi au depistat mai multe cazuri grave, unele cu probleme oncologice, la adulţi, care vor fi transportate de urgenţă pentru tratament la clinicile din oraş.

Şi de această dată, vizita într-o comunitate izolată a fost prilej de a atrage un semnal de alarmă asupra dificultăţilor de trai cu care se confruntă localnicii:

Condiţiile grele de viaţă, violenţă domestică, anumite tulburări ale părinţilor îşi pun amprenta asupra dezvoltării copiilor. Printre patologiile întâlnite aici avem tulburări anxioase, întârzieri în dezvoltarea limbajului expresiv, enurezis nocturn primar, întârzieri în dezvoltarea psihică şi diferite greşeli educaţionale. Copiii de aici sunt în general bine îngrijiţi, părintele are grijă de ei şi unii pot avea o evoluţie bună în timp a declarat Georgiana Tocaci, medic specialist psihiatrie pediatrică.

Părintele Nicolae Tănase a salutat revenirea medicilor voluntari la Valea Plopului exprimându-şi aprecierea faţă de această campanie pe care o consideră o salvare a multor sate în manifestarea ei de prevenţie şi de întreţinere, dar şi de tratare.

 De asemenea, din partea Carrefour România au fost oferite localnicilor pachete cu produse de igienă.

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…