PS Antonie de Orhei: Maica Domnului mijlocește către Fiul său pentru toţi care o roagă cu credinţă

În a doua zi după prăznuirea Naşterii Domnului, Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sfinţii Martiri Brâncoveni din oraşul Ialoveni, notează site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei.

În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Antonie a evidențiat importanța cinstirii Maicii Domnului.

În această zi suntem invitaţi să mai medităm o dată asupra a ceea ce a însemnat, pentru fiecare dintre noi, ascultarea Maicii Domnului de a naşte pe Fiul lui Dumnezeu făcut om şi a vedea cum răspundem iubirii sale de Maică a tuturor. Am văzut la Nunta din Cana Galilei cum Mântuitorul ascultă de Maica sa. Înţelegem, de aici, că ea mijlocește către Fiul său pentru toţi care o roagă cu credinţă. Fiecare dintre noi are nevoie de ajutorul Maicii Domnului, a spus ierarhul.

La final, Preasfinția Sa l-a felicitat pe părintele Mihail şi cei prezenţi la slujbă dorindu-le sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti. La rândul său, părintele Mihail a mulţumit  ierarhului pentru vizită, invitându-l să mai vină în mijlocul creştinilor din Ialoveni.

***

Comunitatea Sfinţii Martiri Brâncoveni din Ialoveni a fost înfiinţată în anul 2005. Piatra de temelie a biserici-paraclis a fost pusă, la 12 iunie 2010, de Înaltpreasfinţitul  Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

Prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, de părintele Mihail Tătaru, la 17 aprilie 2011. Prima slujbă arhierească a fost oficiată de Mitropolitul Basarabiei la 29 mai 2011. La 16 august 2011 comunitatea Sfinţii Martiri Brâncoveni şi-a serbat pentru prima dată hramul.

Comentarii Facebook


Știri recente