Praznicul Nașterii Domnului la Timişoara. IPS Ioan s-a rugat cu miile de bănăţeni

Catedrala Mitropolitană Sfinții Trei Ierarhi din Timișoara a fost de praznicul Nașterii Domnului plină de mii de credincioși bănățeni. Ei au participat la Sfânta Liturghie oficiată de IPS Ioan.

La chinonic, maicile de la reședința mitropolitană au susținut un program de colinde compuse de poetul, dramaturgul și eseistul Radu Gyr.

La final, Mitropolitul Banatului a rostit în prima zi de Crăciun un cuvânt în care a vorbit despre dimensiunea cosmică a nașterii pruncului Iisus, precum și despre rolul determinant al Fecioarei Maria în această iconomie dumnezeiască.

‘Fecioara Maria L-a așteptat pe Împăratul Cerului să intre în lumea noastră, în casa noastră de țărână. Omul, această măreață catedrală pe care o zidise Dumnezeu pe pământ, ajunsese să fie pustiită de păcat. Clopotele ei nu se mai auzeau până la Cer. Omul căzuse în adâncul tăcerii, amuțise și nu mai grăia cu Dumnezeu. Sub povara păcatului ascultam doar tăcerea din noi. Omul căzuse în singurătate, deși viața lui nu era făcută din singurătăți în doi, ci din comuniune binecuvântată’, a spus Părintele Mitropolit.

Imediat după slujbă, la reședința mitropolitană a avut loc recepția oficială la care au participat reprezentanții cultelor religioase din Banat, reprezentanții autorităților locale și județene, personalități ale vieții culturale publice din Timișoara și din țară, academicieni, clerici, profesori universitari, scriitori, reprezentanți ai Uniunii Artiștilor Plastici din România. Membrii Corului Catedralei mitropolitane au interpretat mai multe colinde tradiționale românești.

Foto Credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente