Urmând pilda înaintaşilor săi, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a considerat pe sine „defensor et protector Ecclesiae“, de sprijinul său politic, de activitatea sa ctitoricească, de dărnicia sa financiară şi tipografică bucurându-se întreaga Ortodoxie sud-est-europeană, ierusalimiteană, sinaită, antiohiană şi georgiană, ceea ce l-a determinat pe Patriarhul arab Athanasios IV Dabas, al Antiohiei şi al Întregului Orient, să vadă în domnitorul muntean pe „cel mai înalt protector al credinţei ortodoxe“ de la cumpăna veacurilor XVII-XVIII.
În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă din Transilvania, ocrotirea şi sprijinul domnitorului s-au manifestat în trei direcţii majore: prin ctitorirea a patru locaşuri de cult, trei biserici de mir („Sfântul Nicolae“ din Făgăraş, „Sfinţii Arhangheli“ din Ocna Sibiului şi „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Poiana Mărului) şi o mănăstire la Sâmbăta de Sus, în Ţara Făgăraşului; prin danii în bani, cărţi, veşminte, obiecte scumpe bisericeşti şi o moşie acordate cu dărnicie Mitropoliei Ardealului, mitropoliţilor de la Alba Iulia, ctitoriilor sale şi românilor din Braşov; şi, în sfârşit, prin intervenţiile diplomatice întreprinse pe lângă Curtea de la Viena pentru ca românii ardeleni să nu fie forţaţi să adere la unirea cu Biserica Romei.
Mai multe detalii în “Ziarul Lumina”.
