Peste 800.000 români sunt ocrotiţi de Sfântul Apostol Andrei

Peste 800.000 români îşi celebrează joi patronul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României.

Numele de Andrei are origine grecească şi înseamnă bărbăţie, îndrăzneală (de la ἀνήρ, gen. ἀνδρός).

În limba română numele Andrei a cunoscut în vechime alte forme: Andrii, Andruţa, Andrieş, Andreica etc. Dintre acestea unele au dispărut cu timpul, iar altele au fost păstrate doar ca nume de familie.

În România, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, deoarece este considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, el fiind numit Cel dintâi chemat, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat (Ioan 1:35-51).

Ca în fiecare an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel urează celor care îşi sărbătoresc joi ziua onomastică mulți ani cu sănătate și ajutor de la Dumnezeu.

Tuturor celor care poartă numele de Andrei sau Andreea și derivate le dorim ani mulți cu sănătate și bucurie și mult ajutor de la Dumnezeu în păstrarea credinței apostolice în săvârșirea faptelor bune, în cultivarea unității noastre ortodoxe și a unității noastre naționale, spre slava Preasfintei Treimi și spre cinstirea Sfântului Apostol Andrei și spre a noastră mântuire.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 1995 ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în 1997 Sfântul a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001.

Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Coroana Sf. Ștefan a ajuns la Putna

Coroana reconstituită a Sf. Voievod Ștefan cel Mare a ajuns marți după-amiază la Putna. Coroana a fost adusă cu trenul pe relația redeschisă Suceava – Dornești – Rădăuți – Putna. La sosire, Părintele stareț Melchisedec…