Pelerini la Mănăstirea Sfântului Cuvios Efrem cel Nou

Zi de mare sărbătoare a fost la Mănăstirea din Nea Makri, în Grecia, acolo unde se află moaştele Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Descoperit la aproape 500 de ani, după martirizarea sa de către otomani, trupul călugărului cu viaţă sfântă, din secolul al XV-lea, a fost aşezat spre cinstire în biserica Aşezământului cu hramul Buna Vestire. An de an, la racla Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou vin să se închine şi să ceară mijlocirea sa în rugăciune, mii de pelerini, veniţi din toate părţile lumii. Marţea aceasta, la mănăstirea grecească a fost prezent şi un grup de pelerini români.

Pelerinii români vizitează, în aceste zile, cele mai importante obiective religioase şi turistice din Grecia.

Programul deplasărilor iniţiate de Agenţia „Basilica Travel” a Patriarhiei Române, printre care se găseşte şi pelerinajul la moaştele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, poate fi consultat pe site-ul basilicatravel.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…