Patriarhul României a adresat un mesaj de felicitare Papei BENEDICT al XVI-lea

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat un mesaj de felicitare Sanctității Sale, Papa BENEDICT al XVI-lea cu ocazia aniversării a șaizeci de ani de la hirotonia întru preot și a șase ani de la întronizarea ca episcop al Romei.

29 iunie 2011

Sanctității Sale,

Papa BENEDICT al XVI-lea

Vatican

Sanctitatea Voastră,

Cu ocazia aniversării a șaizeci de ani de la hirotonia întru preot și a șase ani de la întronizarea Sanctității Voastre ca episcop al Romei, Vă adresăm călduroase urări de tot binele și mult ajutor de la Dumnezeu, în lucrarea pastorală pe care o desfășurați, spre binele Bisericii Romano-Catolice și pentru promovarea valorilor credinței creștine în lumea de azi.

Ca păstori ai Bisericii creștine suntem chemați, mai ales în aceste vremuri de criză, care generează incertitudini, tulburări și lipsuri materiale pentru mulți semeni ai noștri, să apărăm și să cultivăm împreună valorile spirituale izvorâte din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru întreaga umanitate.

Ne rugăm Domnului Hristos, „Mai marele Păstorilor” (I Petru 5, 4), să Vă dăruiască sănătate, pace și bucurie.

Întru mulți și binecuvântați ani!

Cu aleasă prețuire și frățească îmbrățișare întru Hristos Domnul,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Notă: Fotografia este preluată de pe site-ul www.news.va și reprezintă momentul hirotoniei întru preot a Sanctității Sale, Papa BENEDICT al XVI-lea, de acum 60 de ani.

Comentarii Facebook


Știri recente