Patriarhul Daniel: Cuvânt de binecuvântare şi apreciere către cei aflați „în slujba sănătăţii oamenilor” (Text integral)

Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat personalităţilor din lumea medicală bucureşteană prezente la evenimentul „100 de ani de Medicină Modernă în Capitala României Unite”, organizat de Patriarhia Română cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, Palatul Patriarhiei, joi, 13 decembrie 2018:


Cu bucurie, în această seară la Palatul Patriarhiei, exprimăm prețuirea noastră pentru profesionalismul, eforturile, jertfelnicia și devotamentul dumneavoastră, al celor care în fiecare zi sunteți în slujba sănătăţii oamenilor.

De-a lungul istoriei naționale, Biserica Ortodoxă Română a unit Liturghia cu Filantropia, rugăciunea cu lucrarea socială. A fost permanent alături de oameni, mai ales în vreme de calamități naturale, epidemii și războaie.

În timpul Primului Război Mondial, o parte importantă a personalului mănăstirilor a fost instruită pentru a sprijini Serviciul Sanitar al Armatei. Cursuri de infirmerie au fost ținute la Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi pentru monahii și monahiile din obștile mănăstirilor Neamț, Agapia, Văratec, Secu, Agafton, Durău.

În august 1916, peste 90 de călugări și călugărițe au plecat la București să sprijine activitatea Serviciului Sanitar al Armatei, alinând suferința celor 50.000 de răniți. Adăpostind refugiați, transformate în spitale și orfelinate ad-hoc, mănăstirile au devenit locuri de alinare a suferinței umane.

În Bucureşti, primele locuri pentru îngrijirea a bolnavilor au apărut prin grija Bisericii. A devenit o tradiție ca Biserica și Medicina să cultive o strânsă cooperare, care dăinuie și în zilele noastre. În acest sens, acum trei ani am binecuvântat și încurajat introducerea în grila de programe a televiziunii Trinitas TV a unei noi emisiuni medicale, sub genericul „Prețuieşte sănătatea”, difuzată în fiecare vineri, de la ora 20.00.

Realizată în spitale, clinici, cabinete ale medicilor, emisiunea prezintă cele mai recente descoperiri din lumea medicală,  noutăți legislative și informații de interes general despre cele mai frecvente afecțiuni ale omului contemporan.

Invitații Doamnei Elvira Gheorghiță, realizatorul emisiunii „Prețuieşte sănătatea”, jurnalist cu experiență de peste 20 de ani, sunt medici de renume, specialiști al căror prestigiu a depășit de mult granițele țării.

În cadrul acestei gale ne-am propus să ne îndreptăm atenția către dumneavoastră, cei care aveți grijă de sănătatea oamenilor, sacrificându-vă de multe ori timpul liber și viața personală. Cu recunoștință, evidenţiem astăzi 100 de personalități din lumea medicală, invitați ai emisiunii „Preţuieşte sănătatea” din ultimii trei ani. Le mulțumim pentru implicare și pentru informațiile transmise publicului Trinitas TV.

Tot astăzi vă oferim și filmul documentar „100 de ani de Medicină Modernă în Capitala României Unite”, realizat de televiziunea Patriarhiei Române. Documentarul descrie începuturile medicinei moderne în București, apariția primelor instituții medicale și performanțele mondiale ale medicilor noștri.

În încheiere, mulțumim Primăriei Capitalei care, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, a susținut cu generozitate acest proiect. În semn de prețuire, acordăm celor 100 de personalități din lumea medicală, Diploma Anului Omagial al Unității de Credință şi de Neam, precum şi o Plachetă aniversară.

Vă dorim tuturor sănătate şi pace, bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea Dumneavoastră.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente