Oradea: Peste 600 de participanți la festivalul „Noi umblăm a colinda“

La Oradea a avut loc marți, 20 decembrie 2016, cea de-a XII-a ediție a  Festivalului de colinde Noi umblăm a colinda.

Evenimentul a fost organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, Palatul Copiilor din Oradea, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.) și Asociația Părinți pentru Ora de Religie – Filiala Bihor.

Festivalul a fost precedat de o paradă a costumelor populare care a avut loc în centrul municipiului Oradea, pe porţiunea pietonală a străzii Republicii și s-a încheiat la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.

Aici, cei peste 600 de copii și tineri prezenți la eveniment au fost primiți de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în catedrală. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a adresat tuturor un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat importanța conservării patrimoniului spiritual.

Vă felicit că ați lăsat astăzi toate ca să vă îmbrăcați în straiele frumoase ale neamului nostru. Să nu vă lăsați clătinați în credința voastră, să vă păstrați curăția, puritatea, frumusețea sufletească și să continuați să colindați, să continuați să iubiți frumusețile spirituale ale neamului din care faceți parte și să le transmiteți mai departe așa cum și voi le-ați primit de la părinții voștri, de la bunicii voștri, a spus Preasfinţia Sa.

Pe scena au evoluat 34 de grupuri de colindători, de la unităţi de învăţământ din judeţul Bihor și ansambluri folclorice:

  • Școala Gimnazială Aușeu,
  • Școala Gimnazială Bucuroia,
  • Școala Gimnazială Chijic,
  • Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea,
  • Școala Gimnazială Pietroasa,
  • Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleșd,
  • Școala Gimnazială Aștileu, Școala Gimnazială Balc,
  • Școala Gimnazială Beznea,
  • Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” Borod,
  • Școala Gimnazială Bulz,
  • Școala Gimnazială Brusturi,
  • Școala Gimnazială Căbești,
  • Școala Gimnazială „Dacia” Oradea,
  • Școala Gimnazială Derna,
  • Liceul Tehnologic Dobrești,
  • Școala Gimnazială Husasău de Tinca,
  • Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea,
  • Liceul Tehnologic Dobrești – Școala Gimnazială Luncasprie,
  • Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș,
  • Asociația Cultural-Sportiva „Poienarii” Popești,
  • Școala Gimnazială Răbăgani,
  • Școala Gimnazială Roșia,
  • Școala Gimnazială Săcădat,
  • Școala Primară Șuști,
  • Colegiul Tehnic „TraianVuia” Oradea,
  • Liceul Tehnologic Dobrești
  • Școala Gimnazială Topa de Sus,
  • Colegiul Tehnic Vadu Crișului,
  • Școala Gimnazială Vașcău,
  • Școala Gimnazială Vășad,
  • Școala Gimnazială Butani,
  • Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea,
  • Liceul Tehnologic „Vasile Voiculescu” Oradea,
  • Liceul Tehnologic Dobrești – Școala Gimnazială Hidișelu de Dobrești.

În cadrul programului, Grupul de colindători Moștenitorii Bihorului de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, coordonați de Anamaria Gal, Grupul Corinteii de la Liceul de Arte Oradea, coordonați de Aurica Bonțu și Corul Diacon Nicolae Firu al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu Oradea, condus de părintele arhidiacon Ștefan Lakatos au susţinut câte un minirecital de colinde.

Pentru prestația din cadrul festivalului, s-au acordat grupurilor premii. Participanții, profesorii însoțitori și rapsozii au primit vouchere, iconițe și calendare oferite de sponsorii festivalului.

Comentarii Facebook


Știri recente