Mitropolitul Teofan îndeamnă credincioșii să participe la Referendumul pentru Familie (VIDEO)

Mitropolitul Teofan îndeamnă credincioșii să participe la Referendumul pentru Familie (VIDEO)

După oficierea Sfintei Liturghii în orașul Botoșani, cu prilejul hramului Bisericii Sf. Gheorghe, care este considerat și ocrotitorul municipiului, IPS Teofan i-a îndemnat pe cei prezenți să nu lipsească de la Referendumul pentru Familie:

„Dacă Dumnezeu ne va binecuvânta şi mai-marii ţării vor da ascultare glasului poporului să se organizeze acel referendum pentru ocrotirea familiei, bărbat cu femeie, să nu fie nimeni de aici de faţă care să lipsească, Doamne fereşte, la un asemenea eveniment”, a recomandat ierarhul.

„Și împreună cu dumneavoastră să aduceţi fiecare câte cel puţin cincizeci de persoane, ca să se vadă care este, în cele din urmă, dorinţa oamenilor de bine din ţara aceasta”, a adăugat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Ce înseamnă a fi biruitor pentru creștini?

În predica rostită la finalul slujbei din 23 aprilie 2018, Înaltpreasfinția Sa a vorbit atât despre viața și martiriul Sf. Gheorghe cât și despre „cum poți fi biruitor îmbrăcându-te cu haina iubirii, smereniei și a iertării”.

„În lumea noastră creștină a fi biruitor înseamnă a fi mai puternic decât balaurul cel mare al mândriei”, a explicat Părintele Mitropolit.

„Cel care reușește prin smerenie să zdrobească balaurul mândriei, cel care urmează voia lui Dumnezeu, nu voia proprie, zdrobește un alt creștet al balaurului din sine, iar cel care își stăpânește trupul devine un om liber, adică biruitor”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

Viața de familie

În același context, IPS Teofan a enumerat trei lucruri prin care poate deveni biruitor creștinul în viața de familie:

  • fidelitatea soților unul față de altul înseamnă biruință asupra desfrâului;
  • rămânerea împreună în familie până la sfârșitul vieții înseamnă a obține o mare biruință în fața atâtor tendințe de divorț, de rupturi și despărțire;
  • nașterea de copii – nu există o biruință mai mare pentru tatăl și mama care formează o familie decât să aducă în lume pruncul cel dătător de putere, fără care o viață de familie este seacă, searbădă și fără culoare.

În continuare, Părintele Mitropolit a reflectat la „una dintre legile cele mai importante pe care Dumnezeu le-a înrădăcinat în mintea oamenilor: aceea ca familia să fie formată din bărbat, femeie şi pruncii lor”.

„Un lucru mai sfânt şi mai demn de apărat nu există cred în această lume”, a spus ierarhul.

„Oamenii de bine să îşi arate adeziunea lor vizavi de respectarea unei porunci a Domnului ca să se împlinească şi la noi, aşa cum s-a întâmplat şi împlinit şi în alte ţări ale lumii, când oamenii au introdus în Constituţie acest gând absolut curat că familia nu poate fi formată decât dintr-un bărbat, soţia lui şi pruncii pe care îi binecuvântează Dumnezeu”, a îndemnat la final IPS Teofan.

Predica rostită de IPS Teofan la Botoșani: video.

Foto: captură video Doxologia

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente