Mii de tineri la Conferința #ITO2016: Iisus Hristos – Bucuria Vieții

Mii de tineri din toată lumea au participat vineri seara, 2 septembrie 2016, la conferinţa Iisus Hristos – Bucuria Vieții. Evenimentul a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, şi a numeroşi ierarhi ai Bisericii noastre.

index

Conferinţa a fost susţinută de diac. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie din Iaşi şi de Liana Stanciu, preşedinte APOR şi om de presă.

Evenimentul a debutat cu rugăciunea domnească Tatăl nostru care a fost rostită de toţi participanţii la conferinţă.

În cuvântul său, Diac. Sorin Mihalache a spus tinerilor că omul nu poate trăi fără un sens.

Şi, dacă în vreun moment din viaţă aţi simţit nevoia unui sens, atunci ştiţi deja că sensul pe care îl căutăm, cel pentru care vrem să trăim, nu cuprinde doar datele cunoaşterii ci şi viaţa. În sensul pentru care trăiesc trebuie să fiu cuprins şi eu, şi familia mea, şi străbunicii mei, şi viaţa lor, şi dragostea mea pentru ei, şi moartea lor. Însă un astfel de sens cuprinzător nu-mi stă la dispoziţie în cele oferite de lume. Mulţi gânditori vechi şi noi au constatat aceasta: lumea nu ne poate împlini căutările referitoare la sensul vieţii. De fapt, ea îşi primeşte sensurile de la noi. Iar sensul pe care îl căutăm se împlineşte într-o legătură tot mai strânsă a vieţii cu semenii, în comuniune cu Dumnezeu. Iar aceasta este viaţa Bisericii, trăită în comunitatea parohială unde îi regăsesc pe toţi cei dragi mie, pe cei vii şi pe cei decedaţi, adormiţi în Domnul.

Conferinţa #ITO2016. Diac. Sorin Mihalache: Fericirea nu se traduce prin a avea, ci e legată de a dărui – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

Adresându-se tinerilor prezenţi, Liana Stanciu a subliniat faptul că a venit momentul să fim noi cei care le spunem oamenilor că totul vine de la Dumnezeu şi tehnologia, şi descoperirile extraordinare. Totul. Dumnezeu este peste tot, tu l-ai descoperit, e timpul să îl arăţi şi altora.

Şi încă ceva de ţinut minte… de la un tânăr ca noi citire, care zice că deşi Dumnezeu nu are telefon, totuşi, vorbeşte cu el zilnic. Dumnezeu nu are Facebook şi sunt totuşi buni prieteni, nu are nici Twitter şi, totuşi, Îl urmează oriunde.  Fraţilor, aş vrea să vorbim puţin şi despre rugăciune. Câţi dintre voi se roagă aşa, ca la carte? Oare contează cât sau contează cum? Ştiu ca o rugăciune spusă din suflet poate face să se întâmple lucruri extraordinare, poate de aceea unii, minunaţii, preferă să se roage, adică să vorbească cu Dumnezeu, nu cu oamenii, fiindcă e mai uşor. Eu vă îndemn să vorbiţi cu oamenii, să îi ascultaţi, să îi ajutaţi să înţeleagă. Rugaţi-vă pentru cei care hulesc sau acuză. Rugaţi-vă şi când ceva merge bine şi când nu merge. Şi când ne e bine şi când ne e frig sau teamă, sau oricum, numai bine nu!

Conferinţă la Sala Palatului. Liana Stanciu: Dumnezeu este peste tot, tu l-ai descoperit, e timpul să îl arăţi şi altora – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

În partea a doua a evenimentului, cei doi conferenţiari au dialogat cu tinerii, răspunzând întrebărilor care au venit din sală.

În încheierea conferinţei a fost rostită rugăciunea Cuvine-se cu adevărat, apoi Patriarhul României i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.

Evenimentul a fost transmis live pe basilica.ro:

Conferință #ITO2016: Iisus Hristos – Bucuria Vieții (Video) – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente