IPS Pimen în Duminica Tomei: Trebuie să ne zidim sufletește unii pe alții

„Ne zidim sufletește unii pe alții prin însăși viața noastră”, a explicat duminică IPS Pimen în biserica Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou din Suceava. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a subliniat că „viața noastră de strădanie și de nevoințe duhovnicești” reprezintă un exemplu pentru cei mai puțin silitori și o prezență benefică în mijlocul lumii.

„Nu zicem: acesta este un sfânt, ci acesta se străduiește să bine-placă lui Dumnezeu, să-și sfințească viața”, a continuat ierarhul, evidențiind importanța strădaniei în dobândirea mântuirii.

IPS Pimen a insistat în predica sa asupra nevoinței duhovnicești și a enumerat în ce constă aceasta:

„Trebuie să ne zidim sufletește unii pe alții prin această strădanie permanentă de a bine-plăcea lui Dumnezeu, de a înlătura gândurile cele rele, faptele rele, cuvintele nesocotite, de a nu ne răzbuna, de a ierta și a cerceta Sfânta Biserică, a respecta posturile și celelalte rânduieli bisericești. Toate sunt spre folosul nostru duhovnicesc”.

La finalul omiliei rostite, Părintele Arhiepiscop a spus că acest mod de trăire aduce liniște sufletească.

„Cu aceste simțăminte privind în jurul nostru oamenii, lumea, natura, ne facem mai buni, ne apropiem mai mult de Dumnezeu, ne liniștim sufletește deși vin asupra noastră fel de fel de gânduri și tulburări”.

Construită în perioada 1514-1522, de fiul Sfântului Domnitor Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, şi terminată de nepotul acestuia, Ştefăniţă Vodă, Catedrala Arhiepiscopală din Suceava are două hramuri; Sf. M. Mucenic Gheorghe, sărbătorit în 23 aprilie și Sf. M. Mc. Ioan cel Nou, prăznuit în 24 iunie.

În lăcașul de cult al mănăstirii se află moaştele Sf. Ioan cel Nou, aduse în 1589, de la Biserica Mirăuți – fosta catedrală mitropolitană a Moldovei.

Foto credit: Doina Ciobanu / Trinitas TV

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

A fost sfințit noul sediu al Protoieriei Drăgășani

Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a sfințit marți, 13 noiembrie, noul sediu al protoieriei Drăgășani și Paraclisul Sfântul Ioan Gură de Aur, construit în cadrul acestuia. La finalul slujbei de sfinţire, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie l-a instalat pe…