Episcopul Ieronim la Prohodul Maicii Domnului: Ea este Maica rugăciunilor noastre (VIDEO)

Episcopul vicar patriarhal a numit-o pe Maica Domnului, marţi, la slujba Prohodului, „Maica rugăciunilor noastre” şi „rugătoarea noastră cea mai puternică în Ceruri”.

Episcopul Ieronim a vorbit celor prezenţi în Catedrala Patriarhală despre rolul Maicii Domnului de mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi. „Ea este solitoarea noastră la Dumnezeu, ea poartă rugăciunile noastre direct la tronul dumnezeirii, rugăciuni pline de iubire şi compasiune”, a subliniat ierarhul.

„De multe ori nu suntem vrednici să ne apropiem şi să ne rugăm lui Dumnezu aşa cum se cuvine şi atunci apelăm la rugăciunile clericilor, cunoscuţilor, dar mai mult la rugăciunile prietenilor lui Dumnezeu şi, în special, la rugăciunile Fecioarei Maria”, a spus Preasfinţia Sa.

Totodată, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre importanţa pe care a avut-o Maica Domnului în istoria mântuirii noastre, aspect pe care Biserica l-a evidenţiat prin cultul dedicat Fecioarei Maria, dar şi prin instituirea postului Adormirii Maicii Domnului.

„Ea este numită de Biserică Maica Vieţii pentru că a primit, în fiinţa sa umilă, dar curată, darul cel mai mare pe care trebuia să îl primească omenirea, pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este Fiul lui Dumnezeu întrupat, a doua persoană a Preasfintei Treimi care a luat alcătuirea sa omenească din trupul Preasfintei Fecioare Maria cu asistenţa Preasfântului Duh”, a explicat Preasfinţia Sa.

Programul liturgic din 14 august 2018 a început la ora 16:00 cu oficierea Vecerniei unită cu Litia.

De la ora 18:30 a început  Slujba Utreniei care a continuat cu Slujba Prohodului Maicii Domnului.

La sfârșitul Doxologiei a avut loc procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul Catedralei Patriarhale, condusă de Episcopul Ieronim Sinaitul.

Prohodul este o rugăciune cântată prin care noi cerem de la Maica Domnului ocrotire în momentele dificile ale vieţii noastre, dar în acelaşi timp recunoaştem adevărul fundamental că ea este Maica Vieţii.

Pentru mai multe fotografii, accesați galeria foto de la eveniment!

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente