Episcopul Giurgiului: Orice faptă bună trebuie să izvorască doar din sentimentul puternic al iubirii noastre față de Dumnezeu

PS Ambrozie s-a rugat duminica trecută împreună cu credincioșii Parohiei Sf. Martiri Brâncoveni și Sf. Sofia din orașul Giurgiu. La Sfânta Liturghie oficiată de ierarh în 26 februarie 2017, cei prezenți au avut posibilitatea să se închine la fragmente din sfintele moaște ale Sf. M. Mc. Gheorghe și ale Sf. M. Mc. Ecaterina aduse de la Catedrala Episcopală. De asemenea, s-au închinat și la Sf. Icoană care adăpostește fragmente din moaștele Sf. Martir Voievod Constantin Brâncoveanu.

În cuvântul rostit, Părintele Episcop a insistat pe ideea că faptele noastre bune trebuie să își aibă izvorul în iubirea față de Dumnezeu, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.

Orice faptă bună trebuie să izvorască doar din sentimentul puternic al iubirii noastre față de Dumnezeu și din sentimentul pocăinței, încercând ca prin aceste fapte bune să dobândim iertarea păcatelor și harul lui Dumnezeu, a spus Preasfinția Sa.

La final, ierarhul a dăruit Pr. Cons. Ștefan Lucian Ionuț, Parohul bisericii, care și-a sărbătorit duminică ziua de naștere, un veșmânt lucrat în atelierele Mănăstirii Sf. Ioan Rusul, împreună cu mai multe volume apărute la Editura Episcopiei Giurgiului. Preoții prezenți au primit câte un epitrahil și ultimul număr al Revistei Eparhiale, iar credincioșii au primit publicația Familia Ortodoxă și iconițe.

Comentarii Facebook


Știri recente