Duminica a V-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 28 iulie 2013, în a cincea duminică după Rusalii zi în care se face și pomenirea Sfinților Apostoli și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena. În această zi, la Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale. Din soborul slujitor a făcut parte și preacuviosul părinte Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pericopa rânduită de către Biserică a se citi la Sfânta Liturghie prezintă vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadara. În cuvântul Său, Preasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică făcând referire la lupta noastră duhovnicească cu cel potrivnic.

„Din această pericopă evanghelică pe care noi am ascultat-o astăzi la Sfânta Liturghie trebuie să înțelegem că diavolul muncește pe om atât cât omul îi dă putere asupra sa. Noi toți trebuie să avem nădejde la Dumnezeu și trebuie să înțelegem că ne aflăm permanent într-un război nevăzut cu forțele întunericului. Suntem îndemnați de către Sfântul Apostol Pavel ca să fim treji. Avem aceste arme împotriva diavolului: smerenia, postul, rugăciunea; să nu ne depărtăm de ele. Să căutăm totdeauna a împlini poruncile lui Dumnezeu și să căutăm să-L păstrăm pe Dumnezeu în inima și în sufletul nostru, nu ca acești oameni din cetatea Gherghesei care au spus Mântuitorului: Pleacă de la noi. Acolo unde nu locuiește Dumnezeu în inima omului se cuibărește puterea celui rău”, a spus Preasfinția Sa.

Tot în această duminică a fost hirotonit pe seama bisericii cu hramul Buna Vestire, parohia Moara Nouă, Protoieria Ploiești, județul Prahova, un nou slujitor al Domnului, în treapta diaconiei.

În duminica a V-a după Rusalii, Biserica a rânduit a se citi fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei cap. 8, vs. 28-34, cap. 9 vs. 1.

Comentarii Facebook


Știri recente