Documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine – principalele teme și dezbateri

Documentul adoptat de Sfântul și Marele Sinod este în cea mai mare parte o preluare mai riguroasă, în acrivia mărturisirii ortodoxe, a conținutului celor două documente adoptate de Conferința Panortodoxă Presinodală din 1986: „Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică” și „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, publicate în limba română imediat după adoptare.[1]

Documentul presinodal „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” a fost elaborat în forma prezentată Sfântului și Marelui Sinod la Conferința Panortodoxă Presinodală din 12  octombrie 2015, de la Chambésy, Geneva, Elveţia. Din cele 24 de articole finale doar 5 articole sunt total diferite de textul din 1986.

El a fost discutat și reevaluat în cadrul Sfântului și Marelui Sinod, în zilele de 23, 24 și 25 iunie 2016.

Tema principală a documentului privește relațiile cu cei care s-au separat de Biserica Ortodoxă.

Având în vedere faptul că textul a fost constituit din elemente formulate în perioade diferite,  este importantă lecturarea sa din perspectiva pe care o dă Enciclica Sfântului și Marelui Sinod, care exprimă poziția părinților sinodali față de temele conținute de documentele adoptate.

La secțiunea care privește raportarea Bisericii Ortodoxe la dialog, (20) Enciclica precizează următoarele:

Biserica manifestă sensibilitate faţă de cei care au întrerupt comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei. Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume, Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei apostolice.

În acest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de a oferi,  Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic.

Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.

Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).

Documentul care face obiectul prezentării noastre abordează și clarifică aspecte complexe ale acestor relații cum sunt: fundamentele și caracteristicile dialogului intercreștin, cadrele în care se realizează participarea la dialog și în special la dialogurile bilaterale și la Consiliul Mondial al Bisericilor.

Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică (§1). Unitatea Ei se bazează pe întemeierea de către Domnul nostru Iisus Hristos și pe comuniunea în Sfânta Treime și în Sfintele Taine (§2).

Biserica este instituită pentru mântuirea oamenilor și reprezintă Trupul tainic al lui Hristos. Ea are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă Bisericii caracterul ei universal (§2).

În paragraful 6 se arată că „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine eterodoxe”. Acest pasaj este  o preluare în spiritul rigorii ortodoxe a formulării Conferinței Panortodoxe Presinodale din 1986 care la propunerea Teologului Theodoros Zisis, pe atunci membru al delegației Patriarhiei ecumenice, era formulat astfel: Biserica Ortodoxă: „recunoaște existența de fapt a tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine”[2].

Folosirea termenului de biserică în acest document se înscrie în sensul exprimărilor asumate de Biserica Ortodoxă în toate perioadele istorice[3] și în cel folosit de teologii ortodocși, inclusiv de cei care acum îl contestă[4].

Așa cum a arătat raportul prezentat în plenul Sinodului de Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului în baza analizei canonistului Theodoros Yancou, folosirea termenului de biserică cu privire la alte confesiuni creștine se datorează faptului că acest termen este la bază unul tehnic (terminus technicus).

Documentul sinodal subliniază în mod concis faptul că Biserica Ortodoxă nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. (§18).

Dialogul cu cei care s-au îndepărtat de adevărul de credință al Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, este un alt aspect abordat.

Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi la dezvoltarea ei ulterioară. (§4).

Așa cum arată un comunicat recent al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, poate exista un dialog de ordin social-filantropic sau cultural cu alţi creştini, mai ales în ţări în care creştinii ortodocşi sunt minoritari. În prezent, există în Europa Occidentală peste 700 de parohii ortodoxe româneşti dintre care 670, pentru că nu deţin propriile lor biserici, se roagă în lăcaşuri de cult închiriate sau împrumutate de la creştini catolici, anglicani sau protestanţi, fără ca aceşti români să-şi piardă credinţa lor ortodoxă.

Patriarhul României, la întoarcerea din Creta a explicat că dialogul cu celelalte confesiuni reprezintă o mărturie dinamică a adevărului și presupune responsabilitate.

Dialogul cu alte entități creștine se face mai întâi pentru a mărturisi credința noastră ortodoxă și modul de înțelegere apostolic și patristic al Bisericii, pentru a contribui la apropierea dintre creștini, prin această scoatere în evidență a valorilor eterne ale Ortodoxiei, a spus Preafericirea Sa.

Ortodoxia nu este izolare, ci este Biserica lui Hristos – comuniune peste veacuri – și se adresează tuturor popoarelor, a adăugat Patriarhul Daniel.

Documentul sinodal pe care îl prezentăm arată că Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice, unitatea tuturor creştinilor. (§5).

În cadrul dezbaterilor Întâistătătorul Bisericii noastre a insistat asupra menționării faptului că creştinii aparţinând altor confesiuni cu care ortodocşii se află în dialog sunt credincioşi care s-au separat de Biserica Ortodoxă sau creştin eterodocşi, iar unitatea, mai precis comuniunea cu aceşti creştini, se poate face doar în credinţa Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică.

Propunerea Preafericitului Părinte Daniel, prin formularea „căutarea unităţii tuturor creştinilor” (în loc de „unitatea creştină”), a fost acceptată de plenul Sinodului.

Paragraful 6 amintit deja mai sus arată că Biserica Ortodoxă crede relaţiile cu bisericile și confesiunile creștine trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.

Sinodul din Creta a subliniat criza profundă prin care trece Mişcarea Ecumenică, dar a recomandat înţelegerea reciprocă şi cooperarea „pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12) (§7).

Totodată, documentul arată că refacerea unității creștinilor nu este doar o lucrare omenească:

În relaţiile sale cu ansamblul lumii creştine, Biserica Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care poartă dialogurile, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul Domnului, Care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21) (§8).

Biserica Ortodoxă Română a introdus la paragraful 9 un amendament care impune o evaluare la nivel panortodox a dialogului ecumenic. Această evaluare are menirea de a confirma sau infirma utilitatea prezenței în dialog.

Documentul redă mai multe reglementări cu privire la participarea Bisericilor Ortodoxe locale la Consiliul Mondial al bisericilor (CMB), dar și la alte organisme care lucrează la refacerea unității creștinilor (§16):

  • Conferinţa bisericilor europene;
  • Consiliul ecumenic al bisericilor din Orientul Mijlociu;
  • Consiliul panafrican al bisericilor.

Documentul subliniazăcă entitatea numită Consiliul Mondial al Bisericilor nu este şi în nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”,citând din Declaraţia de la Toronto: Scopul Consiliului Mondial al bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici (§19).

Menționarea Declarației de la Toronto nu este altceva decât o subliniere a faptului că însăși documentele interne ale CMB oferă Bisericii Ortodoxe garanția unui dialog  în care Biserica Ortodoxă își poate mărturisi fără compromis credința. În niciun caz această menționare nu implică o ratificare a documentelor CMB.

Textul atrage atenția și asupra dezbinărilor venite din interiorul Bisericii Ortodoxe, amintind că păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal.

Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice (§22).


RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU ANSAMBLUL LUMII CREȘTINE (Document oficial)


În ceea ce privește Mișcarea Ecumenică, Sinodul din Creta afirmă clar că aceasta presupune responsabilitate și dialog excluzând orice act de prozelitism, uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator (§23). Această mișcare nu presupune compromis în materie de credință și nu trebuie înțeleasă drept ecumenism iresponsabil sau sincretism religios.

Patriarhul României a spus în repetate rânduri că suntem datori să mărturisim dreapta credință nu cu ură confesională, ci cu smerenie și iubire creștină.

Ca răspuns la unele manifestări și atitudini negative privitoare la Sfântul și Marele Sinod, în comunicatul intitulat Să păstrăm pacea şi unitatea Bisericii, Patriarhia Română îndeamnă la comuniune și responsabilitate. Creștinul ortodox lucid și realist, așa cum arată același comunicat, poate rămâne fidel Ortodoxiei şi atunci când se află în dialog şi cooperare cu alţi creştini fără a fi fanatic, arogant sau agresiv.

Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolică a lui Hristos, iar bisericile sau confesiunile eterodoxe (neortodoxe) s-au despărţit de Ortodoxie pentru că s-au îndepărtat de la credinţa ortodoxă care este baza unităţii Bisericii.

Este foarte important de menționat, după cum a spus Patriarhul Daniel la revenirea în țară după Sinodul din Creta, că românii ortodocși au fost activi în toate comitetele de lucru ale sinodului, dar și în lucrările ședințelor plenare. Din partea Bisericii noastre, nu numai Patriarhul, ci și alți ierarhi au luat cuvântul și au făcut propuneri.

Patriarhul a caracterizat atmosfera în care s-au desfășurat lucrările sinodale ca fiind una de bucurie frățească și de coresponsabilitate.

Articol redactat în consultare cu Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu.

[1]Vezi „Relațiiale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9-10, pp. 65-70 și „Biserica Ortodoxă și Mișcarea ecumenică” publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, CIV (1986), nr. 9-10, pp. 62-75.

[2]Vezi pentru detaliile dezbaterilor care au avut loc pe marginea acestui articol” Secrétariat pour la préparation du Saint et Grand Concile de L’Église Orthodoxe, IIIe Conférence Panorthodoxe Préconciliaire. Actes (28 Octobre – 9 Novembre 1986), 231. O analiză amplă a acestei problematici este realizată de Drd Răzvan Perșa http://nomocanon.com/geneza-formularii-biserica-ortodoxa-accepta-denumirea-istorica-a-altor-biserici-si-confesiuni-crestine-eterodoxe-fara-a-fi-in-comuniune-cu-ele/

[3]Sinodul din 1484, Enciclica Patriarhilor Răsăritului, din anul 1848, toți patriarhii răsăriteni au folosit-o întotdeauna în corespondențele oficiale.

[4]Vezi Răzvan Perșa http://nomocanon.com/geneza….

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente