Biserica «Sfântul Spiridon» din Buzău şi-a cinstit ocrotitorul

Credincioşii Parohiei „Sfântul Spiridon“ din Buzău şi-au cinstit, vineri, 12 decembrie 2014, ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu prilejul hramului, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a precizat Dragoş Olteanu.

La slujbă au participat credincioşi din întreg municipiul, parohia fiind singura din oraş care îl are ocrotitor pe Sfântul Spiridon.

După încheierea Sfintei Liturghii, s-a săvârşit Parastasul pentru ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice.

La final, membrii comitetului parohial au împărţit celor prezenţi pachete cu alimente.

Parohia a fost înfiinţată în anul 1997, iar piatra de temelie a locaşului de cult a fost pusă în 2001. La demisol s-a amenajat un paraclis închinat Sfântului Spiridon, care a fost sfinţit chiar de ziua sfântului, 12 decembrie, în acelaşi an. De atunci şi până în prezent se slujeşte în acest paraclis.

La momentul actual, s-au finalizat acoperişul bisericii şi doar o parte din exterior, lucrările fiind coordonate de preotul paroh Nicolae Muşat, care a fost transferat în această parohie începând cu data de 1 aprilie 2011.

Comentarii Facebook


Știri recente