Alba Iulia a devenit de 1 iunie Capitala ,,Străjerilor Unirii”

Peste o mie de copii din aşezămintele sociale ale Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au dansat vineri Hora Străjerilor Unirii și au înălțat un tricolor uriaș din baloane. 

Copiii au fost sărbătoriţi în cadrul evenimentului „Ziua Copilului în culori” „1 iunie – Alba Iulia – Capitala Copiilor, Capitala Străjerilor Unirii”.

Acţiunea a avut loc vineri, 1 iunie, în Cetatea din Alba Iulia şi a fost organizat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în colaborare cu Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” Alba.

Prin acest eveniment, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia a dorit să creeze şi un moment special în contextul Centenarului Marii Uniri.

Pentru început copiii au participat la o slujbă de Te Deum oficiată în Catedrala Reîntregirii de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu al Alba Iuliei.

Ierarhul le-a vorbit copiilor despre modele demne de urmat: sfinții români și elitele autohtone, a căror educație avea la bază credința și cultura, responsabilitatea și comuniunea.

,,Educația creștină și patriotică este necesară în familie, în școală și în Biserică. Părinții, profesorii și preoții au datoria să insufle copiilor și tinerilor imboldul de a fi credincioși și virtuoși, în mijlocul unei societăți secularizate și degradate.

Pe lângă credință și evlavie, este folositor să le sădim în suflete patriotismul luminat, fiindcă numai așa vor putea ei contribui efectiv la binele neamului nostru românesc”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. 

Copiii au pornit apoi într-o paradă prin fața Catedralei Reîntregirii până pe esplanada de lângă Poarta a IV-a a Cetăţii unde s-au prins într-o Horă a Străjerilor Unirii.

Voluntarii au format harta României iar copiii și ceilalți participanți s-au așezat în jurul României, au cântat Imnul Străjerilor, creat pentru acest eveniment, au dansat Hora Străjerilor și au depus steaguri tricolore personalizate pe granița României.

Copiii au rostit și un „jurământ” simbolic prin care au promis să păstreze „armele” și „virtuțile” creștine de Străjeri ai Unirii. Această activitate a fost acompaniată de Fanfara Centrului de Cultură ,,Augustin Bena” Alba.

Foto Credit: Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Gânduri la Evanghelia Duminicii

Pericopa evanghelică din duminica a douăsprezecea după Rusalii ilustrează dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul IIsus Hristos privind dobândirea vieţii veşnice. Părintele Patriarh Daniel prezintă sintetic principalele învăţături pe care textul evanghelic le transmite: „În…