Adunare protopopială și conferită în Protopopiatul Toscana

Marți, 11 noiembrie 2014, a avut loc întâlnirea preoților din Protopopiatul Toscana.

Ședința a fost precedată de Sfânta Liturghie la care au participat 10 din cei 13 preoți din Toscana, informează episcopia-italiei.it

După Sfânta Liturghie, a avut loc conferința susținută de P.C. Părinte Ciprian Calfa de la Livorno cu titlul: “Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu – sprijinitor al Orientului creștin în vremuri tulburi și preocupările sale în domeniul asistentei sociale”, evidențiind exemplele care pot ilustra filantropia Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, fapte care, pe lângă mucenicia în numele credinței, i se adaugă spre a întări încă o dată hotărârea canonizării sale.

Ziua s-a încheiat cu agapa pregătită la final de credincioasele din parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente