1700 persoane din Maramureș au beneficiat de servicii medicale gratuite

Aproximativ 1700 de persoane din patru localități rurale maramureșene au beneficiat, în perioada 23 – 27 ianuarie 2017, de serviciile medicilor voluntari de la Paraclisul Catedralei Naționale. Acțiunile lor fac parte din cele două proiecte ale Patriarhiei Române, intitulate Sănătate pentru sate și Prevenție și educație pentru sănătate.

În data de 27 ianuarie 2017 acțiunile de voluntariat s-au desfășurat în localitatea Săliștea de Sus din Maramureș. În această ultimă zi de activitate în județul Maramureș a fost prezent și organizatorul celor două campanii, Părintele Arhimandrit Ciprian Grădinaru, ne-a transmis Dan Prună, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Peste 200 de persoane din Săliștea de Sus au primit asistență medicală din partea medicilor specialiști în recuperare medicală, ecografie, medicină de familie, reumatologie, diabet și boli de nutriție, stomatologie, psihiatrie, ORL, urologie, pediatrie și medicină internă. În aceeași zi, 200 de copii, școlari și preșcolari, au participat la sesiunea de Prevenție și educație pentru sănătate care a avut loc în sala de sport din localitate. Copiii au primit sfaturi și consiliere cu privire la sănătatea lor din partea a patru medici cu specializările stomatologie, diabet și nutriție, recuperare medicală, psihiatrie pediatrică și igienă generală.

Părintele Gavris Vancea, parohul din Săliștea de Sus, și-a exprimat considerația față de  activitățile voluntarilor și a transmis mulțumiri organizatorilor.

Prin campania Sănătate pentru sate voluntarii implicați ne arată cum trebuie să fie omul pentru om, și nu omul lângă om. De aceea, avem un deosebit respect față de gestul lor. Transmitem un gând de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfințitului Iustin, precum și coordonatorului acestui proiect, Arhimandritul Ciprian Grădinaru, a precizat  Pr. Gavris Vancea.

Prof. Maria-Marioara Chiș, directorul Școlii Gimnaziale  Mihai  Eminescu din Săliștea de Sus, a punctat beneficiile celor două campanii și a apreciat dăruirea medicilor voluntari.

În  Campania Sănătate pentru sate am văzut oameni aproape de oameni, specialiști care ascultau cu atâta răbdare suferințele lor, chiar dacă ora era târzie și oboseala își spunea cuvântul. Acțiunea Prevenție și educație pentru sănătate este un lucru benefic atât pentru copiii școlii cât și pentru cei maturi. Prin aceasta participanții au învățat de la medicii voluntari cum să prevină anumite afecțiuni și să-și îngrijească sănătatea, a spus prof. Maria-Marioara Chiș.

În campania din Maramureș, în localitățile Săcel, Ieud, Dragomirești și Săliștea de Sus, au beneficiat de serviciile medicilor voluntari 860 de persoane. Totodată, mai mult de 900 copii au fost implicați în activitățile educative desfășurate în aceste zone.

Comentarii Facebook


Știri recente