Ziua Regalității, sărbătorită în Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat marți Sfânta Liturghie în Catedrala Încoronării din Alba Iulia, locul în care Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați suverani ai României Mari, la 15 octombrie 1922.

La slujbă au participat peste 700 de clerici și credincioși veniți în pelerinaj din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

În cuvântul rostit, Arhiepiscopul Alba Iuliei a vorbit despre evenimentele petrecute în urmă cu 100 de ani în curtea Catedralei Reîntregirea din Alba Iulia.

„Amândoi au purtat această țară în inimile lor, cunoscându-i îndeaproape cărările și aspirațiile. Ei s-au bucurat nespus de mult când au văzut neamul acesta întregit și năzuința sa de veacuri împlinită”, a subliniat Înaltreasfinția Sa.

„Regele Ferdinand și Regina Maria pomeneau mereu de puterea Marelui Dumnezeu și erau convinși că fără El este imposibil să realizezi ceva frumos și durabil”.

„Suveranii noștri erau curajoși și răbdători și aveau un crez, și anume că jertfa lor va aduce rod, iar lupta lor va fi încununată cu biruință”.

Privind la Regele Ferdinand și la Regina Maria, a explicat în încheiere Părintele Arhiepiscop, „cuvine-se a înțelege cât de important este să crezi în Dumnezeu și să te lași cârmuit de El”.

Prezent la eveniment, Arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului și Bacăului, i-a mulțumit Arhiepiscopului Alba Iuliei pentru ospitalitatea și dragostea cu care au fost întâmpinați pelerinii din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Catedrala Încoronării din Alba Iulia a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României. Lucrările de construcție au început la 28 martie 1921 și au fost un an mai târziu, în septembrie 1922.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…