Ziua Națională la Patriarhie

Cu prilejul Zilei Naționale a României, astăzi, 1 decembrie 2013, la Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Slujba a fost săvârșită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși.

Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat celor prezenți pe Colina Bucuriei cuvântul intitulat Contribuția Bisericii la realizarea unității naționale subliniind contribuția majoră a Bisericii Ortodoxe Române la promovarea conștiinței unității spirituale a neamului românesc. „Ea a cultivat în sufletele credincioșilor români conștiința trează că ei au aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă și aceeași credință creștină. Mitropoliile Țării Românești și Moldovei erau în strânse legături cu Mitropolia Transilvaniei, răspândirea cărților bisericești, ajutorarea frățească în timp de prigoană, corespondența între ierarhi, contacte personale între preoți, călugări și credincioși pelerini fiind adesea practicate de o parte și de alta a munților Carpați”, a spus Preafericirea Sa.

„Conștiința unității de neam a fost întărită mai ales prin traducerea și tipărirea cărților bisericești în limba română pentru „întreaga seminție românească”, punându-se astfel bazele limbii române literare, care a consolidat și mai mult conștiința unității de neam a tuturor românilor. Biserica a dăruit cărți de slujbă și de învățătură în limba poporului, înțeleasă de toți, care au circulat în toate provinciile românești, afirmând, adesea, în predosloviile acestor cărți unitatea bisericească și națională a tuturor românilor, a mai subliniat Patriarhul României.

„Pentru toate binefacerile Marii Unirii în viața și istoria poporul român, aducem astăzi mulțumire lui Dumnezeu și pomenim cu recunoștință pe toți eroii români care au luptat pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”, a mai precizat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit tradiției bisericești și hotărârii Sfântului Sinod, de Ziua Națională a României, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale și mânăstirești din țară și străinătate, precum și în paraclisele școlilor de teologie ortodoxă este oficiată slujba specifică Te Deum și sunt pomeniți eroii neamului românesc care au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918.

Comentarii Facebook


Știri recente