Ziua Națională a României marcată în Ungaria

Ajunul Sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (29 noiembrie 2011), a marcat în acest an și sărbătorirea Zilei Naționale a României la Budapesta, care a avut loc într-un mod aparte și semnificativ, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Aflat în capitala Ungariei la scurtă vreme după preluarea mandatului său de Ambasador al României în Republica Ungară, Domnul Alexandru Victor Micula a hotărât ca Sărbătoarea Națională a românilor din Budapesta din anul 2011 să aibă loc pe un vapor numit „Europa”, acostat pe Dunăre, în apropierea Palatului Parlamentului Ungar, pentru a sublinia în felul acesta, înaintea numeroșilor oaspeți prezenți la eveniment, locul și poziția pe care România le are actualmente în contextul european.

La această manifestare a participat, la fel ca și în anii precedenți, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu alți preoți din cadrul Episcopiei (Părinții Origen Sabău, Consilierul Cultural și Marius Maghiaru, Protopopul Budapestei, Protosinghelul David Pop, Superiorul Așezământului Monahal și Directorul Centrului Românesc Pastoral-Misionar și Cultural din Budapesta și Părintele Ionuț Teodor Negrău, Parohul de la Săcal), dar și Preasfințitul Părinte Lukian, Episcopul Eparhiei Sârbe din Ungaria și Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe de la Timișoara, alături de numeroși Ambasadori ai altor țări la Budapesta, alte oficialități și cetățeni români sau maghiari, care au dorit să fie prezenți la eveniment.

După cuvântul festiv de salut rostit de către Domnul Ambasador Alexandru Victor Micula, oaspeților le-a fost oferit din partea Institutului Cultural al Românilor de la Budapesta și a Doamnei Director Brândușa Armanca, un frumos concert de cameră, cu muzică clasică, interpretat de o orchestră formată din membri ai Filarmonicii de Stat din Cluj-Napoca, condusă de maestrul Márkos Albert.

Manifestarea s-a încheiat printr-o croazieră pe Dunăre, la care au fost invitați să participe toți oaspeții.

Evenimente asemănătoare vor fi organizate, de asemenea, de către Consulatul General al României la Seghedin (30 noiembrie 2011) și Consulatul General al României la Giula (2 decembrie 2011), cu acest prilej având loc și un concert extraordinar oferit de Nicu Alifantis în Sala Studio a Teatrului Cetății din Giula.

Tot în cinstea Zilei Naționale a României, potrivit tradiției din Patriarhia Română, la Catedrala Episcopală din Giula și la Capela Românească din Budapesta va fi săvârșită slujba de Te Deum, rânduită special pentru această ocazie.

Comentarii Facebook


Știri recente