Ziua mondială de luptă împotriva diabetului: Voluntarii CMN se implică în prevenţie şi tratament prin proiecte naţionale

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului este marcată în fiecare an în 14 noiembrie, informează Agerpres.

A fost marcată pentru prima oară la 14 noiembrie 1991, din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID), devenind zi oficială a Naţiunilor Unite în 2007 prin adoptarea Rezoluţiei 61/225 la 20 decembrie 2006.

La nivelul Patriarhiei Române, voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt implicaţi în mod constant în lupta cu această afecţiune identificată frecvent în rândurile populaţiei.

Prin programele „Sănătate pentru Sate”, „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate” şi Campania de prevenție a diabetului voluntarii depun eforturi în direcţia prevenţiei şi tratamentului diabetului prin oferirea de servicii medicale gratuite.

Cei care se înscriu pe listele de consultaţii beneficiază de un control al glicemiei și asistență de specialitate din partea medicilor diabetologi.

Dacă situaţia cere, pacienţii sunt apoi programaţi pentru investigaţii amănunţite.

Potrivit worlddiabetesday.org, tema din acest an este „Familia şi diabetul”.

Diabetul este o boală cronică caracterizată prin hiperglicemie. Prin hiperglicemie se înţelege creşterea nivelului glucozei în sânge peste limitele considerate normale.

Foto credit: nectarsilvian.ro

Comentarii Facebook


Știri recente