Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului | La nivel naţional, peste 30.000 de persoane suferă de autism

În România, se estimează că trăiesc peste 30.000 de persoane cu tulburare de spectru autist (TSA), deşi doar jumătate sunt în evidenţa statului. 13 905 sunt copii. Autismul este considerată cea mai răspândită tulburare a copilăriei.

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului este celebrată anual în data de 2 aprilie. A fost instituită de Adunarea Generală a ONU în data de 18 decembrie 2007, la propunerea statului Qatar, astfel încât oamenii să înțeleagă și să accepte persoanele cu autism, să încurajeze sprijinul acestora la nivel mondial.

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului din 2021 va fi marcată de ONU printr-un eveniment virtual care va include discuții cu persoane din spectrul autismului care au experimentat ei înșiși provocările din perioada pandemiei, dar au identificat noi oportunități pe piața muncii.

Autismul poate să apară în orice familie, indiferent de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educaţie şi este de aproximativ 4,5 ori mai frecvent în rândul băieţilor (1 în 42) decât în rândul fetelor (1 din 189), potrivit Agerpres care citează date publicate de CDC.

Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenţie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viaţă independentă. Fără terapie, simptomele autismului şi comportamentele disfuncţionale se agravează în timp.

Biserica Ortodoxă Română susține îmbunătățirea vieții persoanelor cu autism prin activitățile filantropice desfășurate și prin centrele sale sociale.

Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a demarat o serie de acțiuni în vederea construirii unui centru dedicat copiilor cu sindrom down și autism la Hârja.

Foto credit: Public domain

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…