Ziua Internațională a Femeii marcată în centrele sociale din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei

ZiuaInternațională a Femeiia fost sărbătorită marți, 08 martie 2016,la două așezăminte pentru persoane vârstnice din județul Buzău, după cum informează Dragoş Olteanu, Consilier mass-media şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian,Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, reprezentanții Centrului eparhial au vizitat bătrânele găzduite la Căminul Filantropia – Berca și la Centrul social pentru persoane cu nevoi speciale Sfântul Sava – Moșești, din comuna Robeasca. Vârstnicele au primit flori, dulciuri, iconițe și mai multe produse alimentare.

Cu această ocazie, părintele Daniel Necula, directorul Căminului de bătrâni Filantropia – Berca, a declarat că persoanele din așezământ „s-au simțit ocrotite, prețuite și au primit aceste daruri cu multă bucurie în suflete. Este un lucru deosebit ca, la vârsta lor înaintată, o vârstă cu suferințe, cu necazuri, cu multe neputințe, o astfel de zi să constituie un moment de prețuire și de mulțumire. În calitate de coordonator al acestui proiect social nu-mi rămâne decât să aduc mulțumire reprezentanților Arhiepiscopiei, care au avut plăcerea să vină la noi, și îi așteptăm oricând cu multă plăcere și cu toată dragostea noastră”.

Căminul de bătrâni de la Berca funcționează în cadrul Asociației Ortodoxe Filantropia și găzduiește 85 de persoane vârstnice care au asigurată o îngrijire socio-medicală în condiții moderne, cu personal calificat.

Părintele Alexandru Pripon, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, a precizat următoarele: „Mulțumim părintelui Necula, pentru grija pe care o poartă bătrânilor, precum și ostenitorilor de la Sectorul Social-filantropic și misionar, pentru această inițiativă, întrucât ne-au dat prilejul de a veni și a vedea, personal, ceea ce a realizat părintele aici, la Berca. Fără îndoială, vom mai desfășura astfel de proiecte pe viitor și, în această perioadă, în care atenția este îndreptată mai mult spre altfel de lucruri, noi vom încerca să ne îngrijim de părinții, bunicii noștri și de cei care au nevoie de ajutor”.

Centrul social pentru persoane cu nevoi speciale Sfântul Sava – Moșești, din comuna Robeasca, adăpostește șapte bătrâne și este coordonat de familia Constantin și Steluța-Florentina Gheorghe.

Comentarii Facebook


Știri recente