Ziua Internațională a Drepturilor Consumatorilor, în Protoieria Câmpulung Muscel

În Protoieria Câmpulung Muscel a fost sărbătorită Ziua internațională a drepturilor consumatorilor. Cu acest prilej a fost organizată o manifestare în sala de festivități a Primăriei Câmpulung Muscel.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, cuvântul de deschidere i-a aparținut domnului inginer Ioan Ciculescu, președintele Asociației pentru protecția consumatorilor Câmpulung Muscel. Acesta a prezentat istoria acestei zile festive dedicate consumatorilor, precum și importanța ei, informează reprezentanții Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei.

În continuarea manifestării s-a desfășurat un concurs pe tema drepturilor consumatorilor la care au participat elevii Seminarului Teologic Ortodox Iustin Patriarhul, ai Colegiului Național Dinicu Golescu din Câmpulung, ai Liceului Național cu program de atletism Câmpulung, precum și elevii de la școlile gimnaziale Nanu Muscel și Oprea Iorgulescu din Câmpulung.

La final, au fost oferite diplome și diferite cadouri câștigătorilor.

Comentarii Facebook


Știri recente