Ziua Imnului Național, la Cluj-Napoca și Bistrița

Românii au sărbătorit astăzi, 29 iulie 2013, Ziua Imnului Național. Cu acest prilej, în toată țara au fost organizate manifestări specifice. La Cluj-Napoca, Ziua Imnului Național a fost celebrată printr-un ceremonial organizat de Divizia 4 Infanterie „Gemina”, în Piața Avram Iancu, de la ora 9:00. La manifestare a participat și ÎPS Părinte

Andrei, Mitropolitul Clujului, care a oficiat în deschidere o slujbă de Te Deum. La eveniment au luat parte oficialități locale și județene, reprezentanți ai unor instituții civile și militare, veterani de război precum și cadre militare în rezervă și în retragere.

Ziua Imnului Național a fost marcată și la Bistrița, în orașul poetului Andrei Mureșanu. Manifestările au debutat la ora 10:00 în Piața Centrală, lângă statuia poetului național. S-a acordat onorul militar, a fost oficiată o slujba religioasă, iar în încheire s-a intonat imnul național. După acest moment au avut loc discursurile autorităților

locale, iar festivitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor din cadrul Garnizoanei Bistrița, potrivit Radio Renașterea.

Ziua Imnului Național a fost proclamată prin lege din 1998 și se sărbătorește în fiecare an, în 29 iulie.

Comentarii Facebook


Știri recente