Ziua Europei sărbătorită la Giula – Ungaria

În organizarea Consulatului General al României din Giula și a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, joi, 12 mai 2016, pe scena Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula a avut loc o amplă manifestare dedicată Zilei Europei, la care au participat foarte multe oficialități și invitați, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Între acestea s-au numărat Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și alți clerici din cadrul Episcopiei, Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, gazda și moderatorul acestui eveniment, Domnul Igor Furdic, Consulul General al Slovaciei la Békéscsaba, Domnul Prof. Univ Dr. Aurel Ardelean, Rectorul Fondator și Președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Doamna Prof. Univ. Dr. Coralia Cotoraci, Rectorul aceleași Universități, Doamna Prof. Univ. Dr. Ramona Lile, Rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Domnul Prof. Univ. Dr. Vasile Vese și Domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu Ivan, de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, Doamna Cristina Marian, Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, Domnul Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Domnul Zoltán Kolysza, Comandantul Poliției din Giula, Doamna Maria Gurzău Czeglédi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Doamna Mariana Negrău Vetro, Directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Doamna Delia Covaci, Directorul-Executiv și Redactorul-Șef al Săptămânalului „Cronica” al AȚRU, Doamna Eva Iova-Șimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească” din Giula, Doamna Maria Kálcsó, Primar la Chitighaz, Doamna Elvira Ardelean, Primar la Otlaca Pustă, Domnul Pluhár László, Primar la Aletea, Domnul Vas György, Viceprimar la Sarkad, ș.a., precum și alți clerici și foarte mulți participanți, din Ungaria (Giula, Chitighaz, Micherechi, Bătania, Aletea, Oltaca Pustă, Leucușhaz) și România (Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Baia Mare, Lipova).

Manifestarea, desfășurată sub patronajul Domnului Consul General Florin Trandafir Vasiloni, a avut scopul de a sărbători într-un cadru comun Ziua Europei și de a face cunoscute publicului principalele momente din istoria constituirii Uniunii Europene, valorile promovate de aceasta și date importante legate de parcursul european al României, care au fost concretizate în prima parte a acestei întâlniri, prin luările de cuvânt prezentate, după care a urmat un amplu program artistic, prezentat de elevi din Bătania, artiști tineri, talentați și consacrați, ai Ansamblului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, al Centrului de Documentare și Informare al AȚRU și ai Ansamblului „Cununița” al Universității de Vest „Vasile Goldiș, din Arad.

Pe holurile Liceului a fost prezentată expoziția fotografică intitulată „Vasile Goldiș – vizionar al Europei Unite”, aparținând Domnului Lect. Univ. Dr. Virgiliu Jireghie din Arad.

Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni a rostit cuvântul de deschidere, în care a arătat semnificația multiplă a acestui eveniment, dedicat în special Zilei Europei, dar care evocă și proclamarea independenței de stat a României și încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Au luat apoi cuvântul Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, care a vorbit despre rădăcinile creștine ale continentului și Uniunii Europene, fără de care ea nu poate avea suflet și viitor, Domnul Profesor Aurel Ardelean, care a subliniat și buna colaborare în domeniul universitar între universitatea pe care o reprezintă și alte universități din Ungaria, Doamna Director Maria Gurzău Czeglédi, Doamnele Rector Ramona Lile și Coralia Cotoraci, Domnul Giovanni Strona, italian de origine și reprezentant al studenților de la Universitatea „Vasile Goldiș”, Domnul Profesor Vasile Vese, care a vorbit despre principalele momente ale istoriei constituirii Uniunii Europene și Domnul Profesor Adrian Liviu Ivan, care a scos în evidență situația actuală, valorile, avantajele, dar și provocările pe care le are de întâmpinat în prezent Uniunea Europeană.

Partea a doua a programului, cea artistică, a fost deschisă cu Imnul Uniunii Europene, interpretat de corul Liceului „Nicolae Bălcescu”, o scenetă de I. L. Caragiale, pusă în scenă cu mult talent de elevi ai Școlii Generale Românești din Bătania, precum și multe cântece și dansuri populare, prezentate de elevii Ansamblului artistic al Liceului și ai Ansamblului artistic „Cununița” al Universității „Vasile Goldiș”, care au încântat inimile tuturor spectatorilor și au cules multe aplauze.

Manifestarea s-a încheiat cu o recepție oferită tuturor invitaților din partea Consulatului General al României la Giula.

Evenimentul, care a reușit să adune reprezentanți ai unor universități de prestigiu din România, din Arad și Cluj, ai instituțiilor românești din Ungaria și români de ambele părți ale graniței, a fost un omagiu adus Zilei Europei, dar și valorilor românești, care trebuie păstrate, promovate și apreciate de către toți.

Comentarii Facebook


Știri recente