Ziua Europeană de luptă împotriva traficului de persoane, marcată la Timișoara printr-un seminar de conștientizare

Fundația Filantropia Timișoara a organizat joi, în ajunul Zilei Europene de luptă împotriva traficului de persoane, un seminar de conștientizare adresat tinerilor, preoților, voluntarilor din cadrul Centrului eparhial precum și altor colaboratori, intitulat „Uniți oferim libertate! Exploatarea asuprește suflete și frânge aripi”.

Evenimentul a fost găzduit de Preotul Cristian Pavel, consilier social al eparhiei și președinte al Fundației Filantropia Timișoara, și a avut loc la Centrul Social al Parohiei Fabric Vest, cu susținerea reprezentanților Centrului Regional Timiș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Principalul scop al întâlnirii a fost împărtășirea unor modele de bune practici în domeniu, precum și continuarea dezbaterilor privind traficul de persoane. Au fost prezentate imagini și scurtmetraje legate de această problemă, oferind participanților informații utile despre modalități de prevenire a traficului și de evitare a transformării unei persoane în victimă.

Seminarul a avut și rolul de a răspunde eficient nevoilor cu care se confruntă persoanele vulnerabile, punând accent pe prevenirea situațiilor care implică traficul de persoane.

„Privarea de libertate este una dinte cele mai mari dureri, care nu este stinsă nici de trecerea secolelor, nici de schimbarea perspectivei asupra acestui flagel ”, a declarat Preotul Cristian Pavel.

În cadrul seminarului, preoți, lucrători sociali și voluntari au creat o rețea menită să intervină în cazuri dificile și să colaboreze pentru protejarea victimelor traficului de persoane.

Pe lângă seminarul de la Timișoara, în cadrul parteneriatului dintre Patriarhia Română și ANITP, a fost organizată și o conferință la București.

Foto credit: Mitropolia Banatului


Știri recente