Ziua Eroilor | Manifestări comemorative în Eparhia Romanului și Bacăului

Cu binecuvântarea Chiriarhului Eparhiei Romanului și Bacăului, în joia Înălțării Domnului, au avut loc mai multe manifestări religioase și comemorative prilejuite de Ziua Eroilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit în ziua praznicului Înălțării Domnului în Catedrala Sfânta Parascheva din Roman.

În cadrul slujbei din 25 mai 2017, ierarhul s-a rugat împreună cu soborul slujitor și cu credincioșii prezenți pentru eroii neamului, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Arhidiaconul Alexandru Bozieanu a rostit un cuvânt despre semnificațiile praznicului și despre importanța cinstirii martirilor.

Băcăuanii și-au comemorat eroii în cadrul unei ceremonii religioase și militare la Cimitirul Central din municipiu.

Slujba de pomenire a fost oficiată de Pr. Costică Busuioc, Protoiereul Protopopiatului Bacău, împreună cu alți clerici. Părintele protopop a transmis mesajul IPS Ioachim, îndemnând la păstrarea vie a memoriei celor care s-au jertfit și cărora le datorăm unitatea neamului românesc.

După depunerea de coroane de flori, activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor pe acordurile muzicale ale fanfarei Garnizoanei Bacău.

La Monumentul Eroilor din centrul orașului Buhuși, un sobor de preoți condus de Pr. Vasile Cozma, Protoiereul Protopopiatului Buhuși, a depus, alături de reprezentanți ai instituțiilor orașului, coroane de flori în cinstea eroilor români din toate timpurile și din toate locurile.

După depunerea de coroane a fost săvârșită slujba de pomenire. Părintele protopop a amintit faptul că datorită jertfelniciei înaintașilor noștri ne bucurăm de unitate națională și de libertatea mărturisirii credinței strămoșești.

La manifestare au participat veterani de război, alături de  copiii de la școlile gimnaziale din oraș care împreună cu cei prezenți au intonat și recitat cântece și poezii patriotice.

În ziua Praznicului Înălțării Domnului, la Monumentul Eroilor din satul Hârja au avut loc depuneri de coroane. Au fost implicate Parohia Sfântul Gheorghe și Asociația socială Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din localitate, Primăria și Consiliului Local Oituz.

Evenimentul s-a încheiat cu o scenetă intitulată Mama lui Jan. Căpitanul Rogoza Neculai – beneficiar al serviciilor Asociației Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a recitat câteva poezii, creație proprie.


Pomenirea eroilor neamului în a patruzecea zi după Paști zi a fost stabilită în vremea Patriarhului Miron, în anul 1920. Întreruptă în perioada regimului comunist, tradiția a fost reluată și fixată de Sfântul Sinod în anii 1999 și 2001 ca Sărbătoare Națională Bisericească, iar de Parlamentul României în 2003 ca Sărbătoare Națională a Poporului Român.

Comentarii Facebook


Știri recente