În ziua de 26 iunie 2014, în fața Prefecturii Județului Ialomița, a avut loc ceremonia militar-religioasă prilejuită de „Ziua Drapelului Național”.
Programul manifestărilor a început din seara zilei de 25 iunie 2014, când drapelul a fost depus în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Drapelul a stat peste noapte în Catedrală și a doua zi, după săvârșirea Sfintei Liturghii a fost adus pe platoul din fața Prefecturii.
Episcopul Sloboziei și Călărașilor a fost reprezentat de o delegație formată din preacuviosul părinte arhimandrit Rafail, preacucernicul părinte inspector Laurențiu Mititelu și preacucernicul părinte protopop Dumitru Drăghici, care a binecuvântat Drapelul Național, potrivit sf-esc.ro.
Drapelul a fost ridicat pe catargul din fața Prefecturii, în acordurile imnului național.