Ziua Culturii Naţionale la Academia Română

Poetul național Mihai Eminescu a fost omagiat, astăzi, 15 ianuarie 2015, la Academia Română printr-o sesiune solemnă dedicată zilei Culturii Naționale.

La eveniment au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Premierul României domnul Victor Ponta, academicieni și oameni de cultură din întreaga țară.

În cadrul sesiunii solemne dedicate zilei Culturii Naţionale au fost rostite alocuţiuni de către: Acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române, Dl. Sergiu Nistor, consilier prezidenţial (a transmis mesajul Preşedintelui României), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, Dl. Victor Ponta, Prim Ministru al României, Acad. Eugen Simion, Preşedintele Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, Acad. Dan Berindei, Preşedintele de onoare al Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologice a Academiei Române, Acad. Răzvan Theodorescu, Preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual al Academiei Române, Acad. Ioan-Aurel Pop, Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Dl. Ioan Vulpescu, Ministrul Culturii, Acad. Marius Sala, Acad. Solomon Marcus şi Acad. Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române.

În cuvântul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat legătura dintre cult și cultură în devenirea poporului român: „Este îndeobşte cunoscut că primele forme de cultură evoluată sunt legate de cult: cărţi, şcoli, artă şi altele. Credinţa creştină sfinţeşte sufletul poporului şi transfigurează cultura într-o comuniune între generaţii, iar cultura la rândul ei ajută credinţa să se exprime în mod dinamic şi durabil. Aşadar, credinţa şi cultura nu sunt două entităţi paralele, ci deşi distincte ele se întrepătrund şi se conţin reciproc. Cultura oferă sol fertil credinţei, iar credinţa face să rodească perenitatea culturii ca pe o Liturghie a identităţii unui popor săvârşită în devenire şi dăinuire spre slava lui Dumnezeu Domnul istoriei şi demnitatea neamului”.

Preafericirea Sa a evocat personalitatea poetului și legătura acestuia cu Biserica.

La finalul sesiunii solemne a avut loc un moment poetic în care actorul Dorel Vişan a recitat din opera Poetului nostru naţional Mihai Eminescu.

Tot de Ziua Culturii Naționale, Academia Română a lansat cartea ”Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor” prin care se clarifică miturile legate de sfârșitul poetului. De asemenea, a fost vernisată și expozția ”Mihai Eminescu – Expresie integrală a sufletului românesc”.

Opera lui Mihai Eminescu, provocările actuale ale limbii române dar și ale științei, istoria, vechea artă din spațiul românesc, Eminescu și românitatea s-au numărate printre temele dezbătute. În 2015 se împlinesc 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, a cărui operă, conform ultimelor date, a fost tradusă în aproape 80 de limbi.

Comentarii Facebook


Știri recente