Ziua Armatei României este serbată anual în data de 25 octombrie și amintește de eliberarea ultimelor teritorii aflate sub ocupație străină, în nord-vestul Transilvaniei, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Cu acest prilej, Ministerul Apărării Naționale organizează duminică o serie de ceremonii militare și religioase dedicate eroilor neamului și celor care poartă astăzi uniforma militară.
Manifestările au loc în principalele garnizoane din țară, în bazele militare în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.
În Capitală, la ora 10:00, are loc o ceremonie militară și religioasă la mormântul ostașului necunoscut din Parcul Carol I.
Astfel de activități comemorative se vor desfășura la Monumentul Eroilor Patriei din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” și la Monumentul Eroilor căzuți în teatrele de operații, din fața Palatului Național al Copiilor.
Eroii neamului vor fi comemorați și la monumente și cimitire ale ostașilor români din Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova și Ungaria.
25 octombrie
După eliberarea teritoriilor românești la 25 octombrie 1944, armata națională a continuat lupta pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, contribuind la victoria finală din 9 mai 1945, care a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
În total, aproximativ 540.000 de militari români au fost mobilizați în campaniile din timpul războiului, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost declarați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți.
Ocrotitorii armatei
Militarii au mai mulți sfinți ocrotitori în funcție de domeniul în care activează: Forțele Terestre îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), aviatorii îl cinstesc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul (20 iulie), iar Marina Română o sărbătorește pe Maica Domnului la praznicul Adormirii Sale (15 august).
În 2025, Patriarhia Română a instituit Ziua Clerului Militar cu dată de sărbătorire în 26 octombrie.
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, în cadrul Sfintei Liturghii de la Patriarhia Română va avea loc proclamarea Sărbătorii Soborului Sfinților Martiri Militari.















