Zilele Sfântului Ierarh Nectarie, la Urziceni

Biserica Ortodoxă îl serbează, luni, 09 noiembrie 2015, pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. În această zi, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din municipiul Urziceni își serbează cel de-al doilea hram, pe Sfântul Ierarh Nectarie. Manifestările prilejuite de această zi de sărbătoare duhovnicească vor respecta următorul program:

– Duminica, 8 noiembrie, ora 16:00 – Slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu;

– Luni, 9 noiembrie, ora 7:30, Slujba Utreniei, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Evenimentele din data de 9 noiembrie încununează o perioadă mai amplă de rugăciune, întrucât, începând cu data de 29 septembrie – ziua în care, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, un fragment din sfintele moaște a ajuns la Urziceni – se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie și Acatistul Sfântului Nectarie.

Catedrala din Urziceni adăpostește, de câțiva ani, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul ce va fi scoasă spre închinarea credincioșilor. Catedrala își ține porțile deschise în toată această perioadă, pentru toți cei care doresc să participe la aceste evenimente, până la ultimul închinător.

Comentarii Facebook


Știri recente