Zilele Culturale ale județului Sibiu, în localitățile din Țara Oltului

Zilele Culturale ale județului Sibiu, organizate de Consiliul Județean, se încheie săptămâna aceasta cu mai multe evenimente care se vor desfășura în localitățile din Țara Oltului, organizatorul principal fiind comuna Arpașu de Jos, alături de Nou Român și Sebeșu de Sus, informează Ziarul Lumina. Experiențele turistice continuă azi, 28 iunie, în Țara Oltului cu drumeția „Pe acoperișul Carpaților. Vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507m)”. Mâine, 29 iunie, autocarul caravanei „Zilele culturale ale județului Sibiu” pornește la ora 12:00, din parcarea sălii „Thalia” din Sibiu, spre comuna Arpașu de Jos. Sâmbătă, la Arpașu de Jos au loc mai multe activități, între care: Caravana ASTRA Film; teatru de păpuși „Sarea în bucate” – Teatrul pentru copii și tineret „Gong” Sibiu; ateliere meșteșugărești – Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu; „Maratonul Poveștilor” – program de animație culturală – Biblioteca Astra; „Ora de muzică clasică” – concert cu formațiile camerale ale Filarmonicii: Cvartetul „Intermezzo” – Raluca Sfiriac (vioară), Elena Borz (vioară), Mihaly Terez (violă) Anca Buțurcă (violoncel): piese camerale de mare popularitate din creația muzicală universală. Cristian Florea – (violoncel): partitele solo pentru violoncel de J.S. Bach. La Nou Român are loc azi prezentarea Centrului Cultural Memorial „Gheorghe Telea Bologa”.

Mâine, 29 iunie, la Arpașu de Jos are loc un spectacol folcloric la care participă corul tradițional din Arpașu de Jos, corul tradițional din Arpașu de Sus, elevii Școlii Populare de Arte și Meserii „Ilie Micu” – Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și soliștii: Alina Bîcă, Viorica Telcean, Marcel Părău, Traian Stoiță și Veta Biriș, Ansamblul Folcloric „Comorile Arpașului”, Ansamblul folcloric „Mugurii Drăgușului”, comuna Drăguș, județul Brașov; Ansamblul folcloric „Bujoreii de Bâlea”, comuna Cârțișoara, județul Sibiu; Formația de suflători din Șinca Nouă, județul Sibiu; Ansamblul folcloric „Purtata Avrigului”, din Avrig, județul Sibiu. La Sebeșu de Sus va avea loc un spectacol cu Ansamblul Folcloric „Valea Moașei” din Sebeșu de Sus și soliștii Adi Durdun, Ana Maria Savu și Alexandru Floare, conform unui comunicat al CJ.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente