Zilele Asistenței Sociale 2014 au debutat la Iași

Timp de aproape zece zile, asistenții sociali din județul Iași participă la „Zilele Asistenței Sociale 2014”. Manifestările au debutat joi, 20 martie, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, informează doxologia.ro

La Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași au început joi, 20 martie, „Zilele Asistenței Sociale 2014”. Manifestarea a fost moderată de conf. univ. dr. Daniela Tatiana Șoitu de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a UAIC din Iași, care a amintit că „Zilele Asistenței Sociale 2014” se derulează în parteneriat cu mai mulți asociați și sponsori, dorind să încurajeze asistenții sociali care au „o profesie frumoasă, dar adesea dificilă”. Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice a UAIC din Iași, a remarcat că evenimentele din aceste zile sunt organizate de instituții prestigioase din Iași din domeniul asistenței sociale. În același timp, prof. univ. dr. Nicu Gavriluță a mai adăugat că asistenții sociali trebuie să renunțe la ei înșiși și să se dăruiască celorlalți pentru a rezolva problemele de care sunt direct interesați. Niculina Karacsony, director adjunct în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, a menționat că anul acesta asistenții sociali din România sărbătoresc majoratul profesiei lor. „Cele două componente ale profesiei noastre, domeniul științific și cel practic, și-au dat mâna și au promis o colaborare mult mai extinsă. S-au făcut pași importanți în extinderea parteneriatului între universitate și furnizorii de servicii sociale”, a spus Niculina Karacsony. În continuare, au susținut alocuțiuni Daniel Ciobotaru, drector-adjunct în cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași, și conf. univ. dr. Dumitru Stan. Dr. Roxana Necula, președintele Structurii Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali, a amintit că filiala pe care o reprezintă a primit marți, 18 martie 2014, Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR din partea Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, în cadrul primei ediții a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială. „Acest premiu este o recunoaștere a activităților pe care sucursala noastră le-a desfășurat timp de un an. Nu am fi reușit să luăm această distincție dacă nu am fi fost împreună și dacă nu am fi lucrat constructiv. Mulțumesc cu acest prilej tuturor instituțiilor care ne-au fost alături. Așteptăm idei pentru diferite activități din partea asistenților sociali care ne-ar ajuta să creștem din punct de vedere profesional. Mulțumesc colegilor din județele Suceava, Botoșani și Vaslui care au fost prezenți la diferite evenimente organizate de sucursala noastră”, s-a exprimat dr. Roxana Necula. „Zilele Asistenței Sociale 2014” sunt organizate în perioada 20-29 martie 2014, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, Direcția de Asistență Comunitară Iași, Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, Fundația „Solidaritate și Speranță” a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Sectorul pentru Asistență Socială și Medicală „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iașilor și cu alte fundații și primării din județul Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente