Mănăstirea de la Partoș este una din vechile vetre monahale ale Bisericii noastre. A fost o făclie călăuzitoare de mult preț în grelele încercări ale înaintașilor noștri și o vatră importantă de lumină spirituală. Pe lângă hramul la care pelerinii erau obișnuiți să vină de multe decenii, „Înălțarea Sfintei Cruci”, biserica a primit și al doilea hram, „Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoș”, cu prăznuire în 15 septembrie.
Zilele acestea sunt zile de curată bucurie sufletească și aleasă înălțare spirituală. La slujbele ce se săvârșesc aici, foarte mulți pelerini trec pragul mănăstirii pentru a-și întări credința și pentru a găsi alinare și sprijin prin întâlnirea duhovnicească cu sfântul ocrotitor al vieților lor. Cea mai mare minune pe care o săvârșește sfântul e convertirea inimilor celor care se apropie cu inimă deschisă, sinceră și cu multă încredere de taină, care e în cele din urmă taină a lui Dumnezeu. Pașii sfântului te conduc la Dumnezeu pentru că experiența sa e trăirea profundă a vieții Celui Preaînalt. El e unit cu Dumnezeu, de aceea este și purtător de Dumnezeu.
Numele lăcașului este astăzi cunoscut fiind mai ales legat de chipul plin de binecuvântare și har al Sfântului Ierarh Iosif cel Nou care s-a retras în chiliile mănăstirii pentru a petrece ultimii ani ai vieții sale pământești după părăsirea scaunului mitropolitan al Timișoarei (1653-1656).
Prezența sfântului aici reprezintă o realitate fundamentală pentru viața duhovnicească a Partoșului dintotdeauna. În anul 1653 se retrage la Partoș pentru ultimii ani ai vieții sale pământești Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timișoarei. Acesta cunoscuse vechea așezare călugărească de aici încă din timpul slujirii sale chiriarhale de la Timișoara. Chiar în anul ce a precedat retragerea sa a cercetat mănăstirea cu ocazia hramului de atunci, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, săvârșind și o minune: a vindecat în chip minunat câțiva paralitici care îl așteptau în fața vechii biserici. A trăit aici în smerenie și rugăciune neîntreruptă încă trei ani, mutându-se la Domnul în luna august a anului 1656, de praznicul Adormirii Maicii Domnului și fiind înmormântat în biserica veche. Clopotele mănăstirii, așa cum ne arată viața sa, au bătut atunci timp îndelungat nefiind trase de mână omenească și vestind mutarea la cele veșnice a sfântului. Legătura strânsă creată între sfânt și mănăstirea de la Partoș, date fiind atât ultimele evenimente din viața lui, cât și prezența mormântului său aici, a adus acestui loc o deosebit de importantă dimensiune duhovnicească.
Marcu Muțiu, unul din cei mai înstăriți locuitori ai Timișoarei din acele vremuri, ridică în anii 1750-1753 o biserică frumoasă ca recunoștință în urma vindecării minunate a fiicei sale la mormântul sfântului.
În anul 1782, protopopul Jebelului, Ioan Suboni, donează mănăstirii o frumoasă icoană cu Sfântul Ierarh Iosif cel Nou care până azi străjuiește mormântul ierarhului sfânt. Este cea mai veche icoană a ocrotitorului Banatului și un model pentru icoanele viitoare. Ea îl reprezintă pe sfânt vorbind în rugăciune cu Maica Domnului.
Vechea și frumoasa viață călugărească de aici, reper important al românilor în vremuri tulburi, se întrerupe brusc în anul 1777, când, dat fiind contextul delicat al regimului habsburgic de atunci, este decisă închiderea mănăstirii, călugării luând calea exilului, iar averea fiind înstrăinată. Prezența din veacul al XVIII-lea a satului cu același nume în jurul mănăstirii a fost una benefică și salvatoare, întrucât acesta a preluat spațiul sacru, l-a îngrijit și l-a organizat în timp ca parohie. Centrul eparhial din Timișoara s-a îngrijit ca vechea mănăstire să fie reactivată, fapt ce s-a petrecut în anul 1944. Au fost așezate atunci aici măicuțe. În perioada regimului comunist, mănăstirea s-a desființat din nou în 1948 și, prin urmare, viața monahală s-a întrerupt încă o dată. În anul 1956, cu ocazia canonizării Sfântului Iosif cel Nou – alt act de curaj al Bisericii noastre strămoșești în vremuri tulburi! -, moaștele acestuia au fost duse la Catedrala mitropolitană a Timișoarei, acolo unde se găsesc și astăzi.
După o îndelungată întrerupere a vieții monahale la Partoș, la 6 martie 2008, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, întrunit sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a hotărât, pe baza propunerii Consiliului eparhial, reînființarea vechii mănăstiri de la Partoș ca mănăstire de călugări, așa cum a fost dintru început. De atunci, mănăstirea se află într-un complex proces de refacere, nu doar din punct de vedere duhovnicesc, ci și administrativ, social și cultural. Luând aminte la istoria trecută și inspirându-se din ea, viețuitorii de azi învață să trăiască prezentul privind spre viitor și împlinind în fiecare clipă rânduiala lui Dumnezeu. Sfintele slujbe se săvârșesc zilnic în mănăstire, iar Liturghia e punctul central cotidian de la care pornesc toate lucrările și inițiativele și la care se întorc iarăși toate. Candelele aprinse pe altare sau pe mormântul sfântului necontenit veghează lucrarea.
Casa Regina Elisabeta
Imobilul donat de Regina Elisabeta a Greciei este situat în imediata vecinătate a mănăstirii și după ce a fost retrocedat, în 2011, întrucât a fost confiscat abuziv de regimul comunist, a fost reabilitat și organizat în spațiu care adăpostește biblioteca mănăstirii și colecția muzeală a acesteia – în 2012. Edificiul a primit numele „Casa Regina Elisabeta”, iar o placă comemorativă din marmură nemurește gestul nobil al donatoarei.
S-au reabilitat interioarele ambelor biserici, s-a refăcut gardul vechi și s-a reamenajat incinta, precum și interiorul casei monahale. În imobilul donat de Regina Elisabeta în anul 1944 și care a fost retrocedat mănăstirii în anul 2011, s-au amenajat colecția muzeală și biblioteca mănăstirească, ce numără în prezent peste 6.000 de volume.
S-a amenajat de asemenea, cu acordul Primăriei Banloc, în cadrul școlii din localitate, o sală de festivități pentru evenimentele mai solemne. Sunt organizate din timp în timp și conferințe sau întâlniri cu teologi, medici, oameni de cultură, tineri, dar și concerte corale, mai ales în preajma sărbătorilor. Sunt organizate și două proiecte sociale, date fiind nevoile credincioșilor din localitatea a cărei viață se împletește astăzi cu cea a mănăstirii: „Bucătăria pe roți” prin care se asigură de două ori pe săptămână hrană constând în alimente pentru 15 familii nevoiașe aparținătoare satului. În plus, prin apropiații mănăstirii se acordă asistentă medicală și sprijin la orice nevoie. Și „Pași împreună” prin care în fiecare sâmbătă, timp de 3 ore, 17 copii de etnie romă participă la un program spiritual și educativ, program ce urmărește integrarea lor corectă și sănătoasă în Biserică și în societate. Prin tot ceea ce se împlinește la Partoș se urmărește redarea măcar a unei fărâme din frumusețea și autenticul vieții care altădată se trăia aici.
Spațiul binecuvântat al Partoșului a fost așadar sfințit nu doar de monahii care în decursul atâtor secole se vor fi nevoit aici, ci mai ales de nevoințele și lacrimile celui care azi e ocrotitorul Banatului. De aceea, prezența lui aici e una sensibilă; o prezență care însă se descoperă tot mai mult celui care își curăță inima și își purifică simțirile străduindu-se să împlinească în viața sa idealul desăvârșirii evanghelice.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția de Banat, din 14 septembrie 2013)
