Zile de sărbătoare în parohia Nașterea Maicii Domnului din Brăila

Nașterea Maicii Domnului reprezintă pentru toți dreptmăritorii creștini un eveniment crucial în istoria mântuirii noastre, venirea pe pământ, ca rod al rugăciunii și vieții bine-plăcute lui Dumnezeu, a Evei celei noi. Prin Eva cea nouă, Sfântă Fecioară Maria, vas ales al întrupării Fiului lui Dumnezeu, oamenii au redobândit perspectiva nemuririi și a comuniunii de viață eternă cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

„Bucuria creștinătății întregi la întâmpinarea acestui praznic împărătesc este trăită profund și de credincioșii parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Brăila, la serbarea duhovnicească a hramului bisericii lor, ei simțindu-se privilegiați, dar și recunoscători să fie ocrotiți de ceea ce este „Izvorul milei”, „Ușă a milostivirii” și „Împărăteasa cea prebună” .

Bucuria este deplină atunci când este împărtășită și altora, mai cu seamă celor care au mai multă nevoie, și cu care Însuși Mântuitorul Hristos se identifică atunci când spune: „flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat, și Mi-ați dat să beau….”. Astfel, în săptămâna premergătoarea serbării hramului, au mers în întâmpinarea lui Hristos credincioși ai parohiei, membri ai Consiliului și Comitetului Parohial și mai ales tinerii participanți la programul „Hristos împărtășit copiilor”.

Cei ce au simțit din plin bucuria comuniunii au fost cei vârstnici, a căror dramă a singurătății a fost alinată de legătura de suflet creată cu copii noștri și întărită prin derularea programului inițiat de Patriarhia Română în Postul Sfintelor Paști, „Sf. Euharistie, Lumina vieții creștine”, ei fiind vizitați de cei mici la domiciliu, unde au primit pachete cu alimente, dar mai ales au simțit bucuria comuniunii.

Atenția noastră s-a îndreptat și către capela Penitenciarului Brăila, ce a reprezentat locul de întâlnire cu cei privați de libertate, care au acum șansa căinței și care s-au luminat cu lumina sărbătorii și bucuria praznicului, primind daruri din partea credincioșilor noștri.

Deosebit de impresionantă a fost și întâlnirea copiilor cu bolnavii internați în Secția Cardiologie a Spitalului Județean Brăila, care au primit iconițe, cărți de rugăciuni și reviste bisericești.

Nu au fost uitate nici darurile pentru cei mici, cu prilejul începutul anului școlar, daruri ce au constat în rechizite și ghiozdane noi, oferite celor peste 20 de familii cu reale nevoi materiale.

Bucuria comuniunii s-a concretizat însă duminică, în preziua hramului, când Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența unui mare număr de credincioși din orașul Brăila, iar la final a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură. A urmat apoi sfințirea așezământului social nou construit în curtea bisericii, care a fost așezat sub ocrotirea Sfinților Martiri Brâncoveni.

Temelia acestui așezământ a fost pusă în anul 2008, cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, iar construcția s-a realizat cu ajutorul Primăriei Brăila și al credincioșilor , urmând a funcționa ca centru socio-educațional pentru copii parohiei. Tot cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, în acest centru se va derula, începând cu 15 septembrie, un program duhovnicesc social-filantropic intitulat „Lăsați copii să vină la Mine”, în care vor fi integrați copii din familii cu risc social, elevi ai școlilor de pe raza parohiei. Așezământul are o sală de mese și o bucătărie la parter, iar la etaj, o sală de activități duhovnicești, culturale și educative.

Ne bucurăm că sfințirea acestui așezământ a avut loc în preajma hramului bisericii noastre, în Anul omagial euharistic și al Sfinților Martiri Brâncoveni, anul comuniunii și al jertfei, căci centrul social va funcționa ca un motor al iubirii de aproapele, având drept combustibil jertfelnicia, dăruirea credincioșilor, care vor avea ocazia să se ajute pe ei înșiși, ajutându-și copii să crească lângă biserică, în frica lui Dumnezeu”, ne-a precizat Pr. Paroh Sorin Marinescu.

Comentarii Facebook


Știri recente