Ziare istorice vor fi prezentate la Biblioteca Academiei într-o expoziție dedicată presei românești

Biblioteca Academiei Române organizează o expoziție dedicată împlinirii a 196 de ani de la apariția primelor ziare în limba română. Inaugurarea expoziției va avea loc joi, de la ora 12:00, în Sala „Th. Pallady” a instituției.

Expoziția „Presa de ieri, sub ochii cititorilor de azi” prezintă în original titluri de referință ieșite de sub tipar, exemplare ale unor publicații de avangardă, reviste ilustrate deosebite, afișe, reclame din presă și caricaturi.

Vor fi expuse și documente referitoare la evoluția breslei gazetărești, precum tabloul Sindicatului ziariștilor din București, înființat la 5 aprilie 1900, a cărui președintă de onoare era însăși Regina Elisabeta, precizează Biblioteca Academiei Române într-un comunicat de presă.

La evenimentul de prezentare vor susține prelegeri acad. Marius Andruh, vicepreședintele Academiei Române, prof. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei și Directorul Bibliotecii Academiei, și Daniela Stanciu, Directorul Direcție Bibliografii.

Expoziția este deschisă în perioada 20-28 martie și poate fi vizitată gratuit, zilnic între orele 9-16, inclusiv sâmbăta.

Sursă foto: Ziarul Lumina


Știri recente