Parohia ‘Sf. Antonie cel Mare’ din Lucca își va sărbători duminică, 22 ianuarie 2012, al doilea hram: Sf. Anastasie Persul(icoana – foto), căruia îi este închinat lăcașul de cult dat în folosința comunității ortodoxe române de către Arhiepiscopia Catolica din localitate. Cu acest prilej Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Prea Sfințitul Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, iar răspunsurile la strană vor fi date de către un grup de cântăreți veniți de la Catedrala Patriarhală din București, potrivit episcopiaitaliei.it.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, credincioșii se vor putea închina la fragmente din moaștele Sfântului Anastasie Persul și ale Sfântului Apostol Andrei primite în dar de către parohia noastră din partea Curiei din Lucca, în ajunul sărbătorii Sf. Antonie (luni, 16 ianuarie 2012).
Seara, la ora 17.30, tot în biserica Sfântul Anastasie, va avea loc un Concert de Muzica Religioasă, susținut de către grupul coral venit de la Catedrala Patriarhală, și de către un grup al corului Santa Cecilia, al catedralei catolice din Lucca. Cu această ocazie, cei prezenți vor putea admira și stadiul actual al picturii bizantine, în tempera grasă, care se realizează în biserica parohiei de la Lucca.
Ziua de duminică se înscrie și între manifestările parohiei ortodoxe romane din Lucca organizate cu ocazia săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor.