Zi de sărbătoare în Parohia vrânceană Muncelu

În Duminica a doua din Postul Mare – numită a Sfântului Grigorie Palama -, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei vrâncene Muncelu. Ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Voievozi” din localitate, ne-a declarat Dragoș Olteanu.

Chiriarhul de la Buzău a explicat înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, vorbind și despre viața și teologia Sfântului Grigorie Palama: „Din această perioadă de șapte săptămâni, așa cum a fost Duminica Ortodoxiei, când ne-am amintit de lupta Bisericii creștine din primele veacuri și biruința dreptei credințe asupra tuturor ereziilor, iată, acum, un nou popas duhovnicesc, în care ne gândim la modul cum Sfântul Grigorie Palama și-a trăit viața și L-a cunoscut pe Dumnezeu, împărtășindu-se de lumina dumnezeiască. Vom continua, în duminica următoare, să medităm la rolul Sfintei Cruci în viața omului, apoi ne vom întâlni cu Sfântul Ioan Scărarul și Sfânta Maria Egipteanca, o păcătoasă, care, prin pocăință, s-a învrednicit de cununa sfințeniei, tocmai pentru a ne arăta că este posibilă îndreptarea noastră, în vederea întâmpinării cu vrednicie a praznicului Sfintelor Paști și a împărtășirii de Lumina Învierii”.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian a binecuvântat casa praznicală ridicată în vecinătatea lăcașului de cult.

Potrivit tradiției locale, biserica Parohiei Muncelu a fost construită în anul 1889. Distrus în timpul Primului Război Mondial, lăcașul de rugăciune a fost reconstruit cu greu și sfințit abia în 1932. După cutremurul din anul 1940, biserica a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare. În ultimii ani, aici s-a zidit și o clopotniță.

Comentarii Facebook


Știri recente