Zeci de preoți suceveni au participat la împădurirea a 2,5 ha de teren în cadrul Ocolului „Silva Bucovina”

Treizeci și patru de clerici din Protopopiatul Fălticeni au împădurit luni 2,5 hectare de teren silvic în cadrul unei noi activități ecologice. Acțiunea a fost organizată de Protoieria Fălticeni în parteneriat cu Ocolul „Silva Bucovina” și Departamentul silvic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În total, clericii au plantat aproximativ 1000 de puieți proveniți din pepinierele proprii ale ocolului silvic.

Acțiunea a fost precedată de o slujbă de binecuvântare terenului și a puieților ce urmau să fie plantați.

„Ecologia, cu tot ceea ce implică sensul larg al acestui termen, implică astăzi, mai mult decât oricând, responsabilitate”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Prezent la activitate, șeful Ocolului „Silva Bucovina”, Gheorghe Negură, le-a mulțumit clericilor pentru efort și a evidențiat beneficiile pe termen lung ale acțiunilor de acest fel.

Prima acțiune de plantare a fost organizată în Protopopiatul Fălticeni în urmă cu patru ani, la inițiativa Părintelui Protopop Adrian Dulgheriu.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente